Atitudinea conteaza! Mai ales in relatia cu copiii!

          Atunci cand nu ne oprim pentru cateva momente sa reflectam asupra comportamentului copilului si al nostru, ajungem sa ne invartim in cerc si sa facem zilnic aceleasi greseli de genul stimul-reactie. Ti s-a intamplat vreodata sa te auzi spunand copilului tau "de cate ori ti-am spus sa...?" sau "ti-am spus de 1000 de ori sa nu..." si totusi sa continui sa faci zilnic asta, sa te infurii si apoi sa lupti cu frustrarea si lucrurile sa nu se schimbe?

          Asta pentru ca atunci cand facem aceleasi lucruri over and over,  e putin probabil sa avem un alt rezultat. E foarte important ce atitudine avem atunci cand formulam o cerinta sau cand oferim o recompensa. Asadar, iata cateva sugestii pentru a creste comportamentele pe care le dorim la copiii nostri (sa-si adune lucrurile, sa se imbrace, sa se incalte, sa mearga sa se spele pe dinti, sa stea cuminte la masa si sa manance, sa aiba rabdare pana termini conversatia de la telefon, etc.) si pentru ca cele negative sa dispara (sa nu mai tranteasca jucariile, sa nu arunce cu mancare, sa nu-l traga de haine pe fratele sau,  etc.)

       Atitudinile pozitive (privirea persoanei, înclinarea capului, zâmbete, ascultare, mângâieri, îmbratisare, formularea unor intrebari, recompensare, lauda, atingerea calda), pot functiona daca doresti sa cresti frecventa comportamentelor pozitive ale copilului.

       Atitudinile negative (solicitarile repetate, critici, mustrari, ironizari, comparatii, tipete, amenintari, reprosuri, adresarea pe un ton foarte ridicat, privire încruntata) vor face tot sa cresca in frecventa comportamentul respectiv, acesta va aparea tot mai des în loc de a disparea! Asa-i ca e pe dos? Pai nu de-aceea ridicam vocea la copil sa-l facem sa ne asculte si sa-si schimbe comportamentul? Totusi studiile de zeci de ani ne arata / ne demonstreaza ca efectiv nu functioneaza! Un copil nu-si schimba comportamentul daca strigam sau daca-l "lovim la fund" el doar se opreste din acel comportament, iar acest lucrul nu-l impiedica deloc sa se comporte / sa reactioneze la fel cu prima ocazie. Raspunsul nu e aici...

       Raspunsul e aici: :) Ce putem noi sa facem pentru ca un copil sa nu se mai comporte urat este sa laudam  sau sa recompensam comportamentele bune si sa le ignoram pe cele negative.  Lipsa atitudinilor - atunci cand e vorba de comportamente negative (evitarea contactelor vizuale, distanta fizica, retragerea, parasirea camerei, lipsa unui raspuns, refuzul de a vorbi) determina comportamentul negativ sa alunece în fundal si sa dispara! Se mai numeste si ignorare activa sau intentionata, in sensul ca alegem sa nu acordam atentie copilului pentru comportamentul sau negativ. Sigur, e necesar ca in acelasi timp sa recompensam cu atitudini pozitive compotamentele pozitive. Atentie, ignorarea activa nu este de preferat sa o utilizati in cazul agresivitatii fizice, aici intervenindu-se cu alte tehnici parentale.

       Incercati!...si astept raspuns de la voi daca a functionat, iar daca nu...de ce credeti ca nu a functionat? :) Bafta!

Numai bine,
Loredana

Cum invat sa-mi asum pierderea?

Sau despre reversul monedei...

Multi dintre noi dorim sa le avem pe toate. Percepem mesaje de pretutindeni care ne spun "You can have it all!" si in mare parte sunt de acord cu aceste mesaje. E dreptul nostru sa avem vise marete si e chiar indicat sa fie asa.

Totusi, din punctul meu de vedere nu le putem avea pe toate. Argumentul...nu exista situatia perfecta, decizia perfecta, viata perfecta si oricat de mult am dori sa le avem pe toale "all in one", e putin probabil ca acest lucru sa se intample. Iar din acest punct de vedere este mai sanatos sa ne asuma pierderile, adica sa intelegem ca fiecare situatie are bune si rele si ca  fiecare moneda are doua parti. Daca nu ne asumam ceea ce am pierdut, alegand varianta care am crezut ca este cea mai buna pentru noi, e posibil sa ramanem ancorati in trecut, imaginandu-ne in continuu "cum ar fi fost daca..."

Azi am inteles ca trebuie sa accept ca fiecare moneda / medalie are reversul ei, ca fiecare decizie dificila din viata noastra este dificila tocmai pentru ca sunt plusuri mari de ambele parti, iar daca am ales una dintre ele, sa-mi asum ce am pierdut dincolo.Cand am realizat acest lucru, am constientizat ca atunci cand aleg "Cap" nu pot ramane si cu avantajele din "Pajura", iar daca raman prinsa in cate lucruri pozitive avea sa-mi aduca "pajura"...nu ma pot bucura de alegerea facuta. 

Mai specific, pentru cei carora li se pare ca am folosit prea multe metafore ;) Cand avem de luat o decizie, de exemplu sa alegem intre doua gradinite pentru copilul nostru, fiecare varianta are plusuri si minusuri. Am trecut recent prin aceasta decizie si recunosc, mi-a fost extrem de dificil sa fac o alegere. Ambele aveau multe parti bune si imi era foarte greu sa "let go" sa aleg pozitivul de la una si sa renunt la partile bune ale celeilalte. Astfel am ramas intr-o stare de indecizie pentru mult timp. Atunci am inteles ca trebuie sa-mi asum pierderile, doar in acest fel pot sa merg mai departe intr-o modalitate sanatoasa. Pentru mine a fost eliberator! Un alt exemplu ar fi o sarcina de lucru, in care cu cat investim mai mult timp si efort(cost) in aprofundare, putem intra mai mult in complexitatea problemei (castig), iar daca alocam putin timp (castig), pierdem din profunzime sau corectitudine (cost) .. 

Recent am intalnit si expresia "situatie castig-castig", o situatie in care ambele parti au de castigat. Problema aici este ca uneori, ce e castig-castig dintr-o perspectiva e posibil sa nu fie impartasit la fel de cealalta parte. Iar apoi, situatia de compromis presupune tocmai ca ambele parti sa castige si presupune si ca ambele parti sa-si asume ce anume ii costa acest lucru, sa piarda. Eu asta vad in compromis ce anume pot sa imi asum ca am castigat si cu ce anume pot sa traiesc ca am pierdut :). "Take a little, give a little.."

Probabil totul are legatura cu Echilibrul din viata noastra. Incercam sa ne dezvoltam cariera si pierdem timp pretios petrecul cu copilul nostru. Incercam sa obtinem multi bani pentru a ne bucura de anumite privilegii, ca mai apoi sa nu mai avem timp sa ne bucuram de ele. Exemplele sunt multiple! Priviti in viata de zi cu zi a fiecaruia si e posibil sa vedeti asemenea forte care inclina balata intr-o parte sau alta. Sa fim atenti la cum echilibram lucrurile in viata noastra, pentru ca atunci cand castigam ceva e foarte probabil sa pierdem ceva de cealalta parte. 

Cuvantul de baza este Acceptarea. Acceptarea situatiilor de viata complexe care nu sunt niciodata perfecte (au parti bune si rele), acceptarea deciziilor pe care le-am luat, constientizand faptul ca nu exista decizia perfecta, acceptarea oamenilor din viata noastra, intelegand ca nimeni nu e perfect, oricat de "perfect" ar parea el sau viata sa.

P.S.: cu cat am scris mai detaliat (castig), e posibil ca unii dintre voi sa nu fi avut rabdare sau timp sa citeasca in intregime (cost) :) Dar e ok...imi asum! :)

Numai ganduri bune,
Loredana

Alan Kazdin despre recompense si pedepse

PEDEAPSA: de ce este atat de prezenta in practicile de disciplinare ale parintilor? de ce este ineficienta pe termen lung? 
Vedeti mai jos si alternativa pozitiva la pedeapsa! Atentie...functioneaza! :)

Despre furie si parenting

          A fi parinte nu e un lucru usor, e necesara multa rabdare - sau altfel spus toleranta ridicata la frustrare, in schimb ne aduce extrem de multe satisfactii.

          Conceptul de parenting este unul relativ nou in cultura noastra si se refera, in sens larg, la totalitatea interactiunilor parinte - copil, comportamentele  ce stau la baza acestei interactiuni, emotiile si convingerile pe care le au parintii despre copiii lor si despre ei insisi.  In sens restrâns parentingul se refera la practicile de disciplinare a copiilor, acestea fiind strans legate de aspectul comportamental al parentingului. Parentingul este deasemenea o experienta emotionala, iar autoreglarea emotionala a parintelui atunci cand isi disciplineaza copilul este un aspect extrem de important. Practic, o disciplinare corecta a copiilor nu poate sa aiba loc daca parintele are emotii puternice, precum furia. In concluzie, parentingul are mai multi determinanti: factori circumstantiali (stresul cotidian), factori emotionali (emotiile pe care le simtim in interactiunea parinte-copil) si factori cognitivi (cum si ce gandim despre noi si despre copiii nostri).

          In acest articol ma voi concentra mai mult pe factorii emotionali si in special pe emotia de furie. Cu toate acestea este aproape imposibil sa vorbim de emotii fara sa luam in considerare la ce ne gandim atunci cand ne infuriem. 

          Ideea de baza a psihologiei cognitiv-comportamentale este aceea ca NU evenimentele de viata sau situatiile ne provoaca emotii negative ci cum interpretam  (ce gandim) noi despre aceste situatii determina emotiile negative... sau pozitive :) Astfel, nu esecul in a-l determina pe copil sa faca ceva anume (de exemplu sa stranga jucariile de pe jos), sau copilul in sine  ne infurie, ci noi ne infuriem cand vedem ca nu ne asculta si nu strange jucariile de pe jos. Inaintea emotiei sta intotdeauna gandul. In acest caz gandurile de genul " Ar trebui sa ma asculte, daca nu inseamna ca nu sunt in stare sa-l stapanesc si sunt o mama rea", sau " E un copil rau!" determina emotia de furie. Incercati, atunci cand vedeti ca incepeti sa va infuriati sa spuneti STOP , ce ganduri imi trec prin minte? O data ce le-ati identificat, le puteti analiza intrebandu-va: "e logic sa gandesc asa?", "ma ajuta la ceva sa gandesc asa?",  "unde scrie ca asa trebuie sa stea lucrurile?". Veti vedea ca raspunsurile la aceste intrebari sunt contrare modului in care ganditi acum. De exemplu, daca analizam gandul din situatia de mai sus putem vedea ca inferenta "sunt o mama rea" ...dupa o situatie in care copilul nu si-a strans jucariile de pe jos...e destul de ilogica. E incorect sa ne evaluam global ca parinte dupa un incident specific. A fi parinte inseamna mult mai mult decat a disciplina copilul, asadar este ilogic a concluziona "sunt o mama rea" indiferent de ce greseala a facut copilul. Iarasi, cerintele absolutiste "trebuie sa ma asculte" sunt destul de rigide si e necesar, pentru a avea emotii sanatoase, sa le inlocuim cu "as prefera sa ma asculte, dar asta nu spune nimic despre calitatea mea de mama".  

           O data ce ati identificat gandurile, puteti controla emotia si astfel puteti adopta un comportament sanatos , sau dimpotriva unul nesanatos fata de copil (strigatul sau plesnirea copilului). De multe ori, din incapacitatea de a face fata / a tolera propria furie, parinti se descarca pe copii, dupa care realizeaza ca au gresit, au resentimente, se simt vinovati si incearca sa se apropie din nou de copil cumparandu-i o jucarie, pentru ca acesta sa-l ierte. In aceasta situatie copilul nu a invatat clar cum anume e de preferat sa se comporte si este confuz. Asadar, intr-o situatie viitoare nu stie care este comportamentul dezirabil, iar parintele se enerveaza din nou, iar striga...este un cerc vicios. Problema nu se rezolva. Daca ar fi sa sintetizam, ar arata astfel:

Situatie ->   Gandurile  ->   Emotiile    ->     Comportamentul   ->  Gandurile, emotiile,

                      parintelui          parintelui           parintelui                      comportamentul copilului

         Asadar, aveti grija ce ganditi, pentru ca aceste ganduri vor determina modalitatea in care gestionati furia, iar acest lucru va determina cum va comportati cu copilul dumneavoastra, iar acest lucru va determina cum va raspunde / reactiona copilul dumneavoastra.

         Atentie, comportamentul parintelui este un model pentru copii. Invata sa gestionezi furia si copilul tau va invata implicit modalitati de a se comporta in situatii dificile!!! De exemplu, daca un copil il loveste pe parinte si acesta se infurie, ii este apoi foarte dificil sa vada care este functia comportamentului "de ce m-a lovit? Ce doreste? are nevoie de atentie?" Pentru ca nu identifica functia comportamentului, parintele il pedepseste pe copil, striga la el sau il plesneste, copilul intelege ca nu a facut ceva bine, dar modelul parental este axat tot pe "strigat" si pe "lovit" iar copilul asta va continua sa faca. Un specialist va poate ajuta sa identificati functiile comportamentelor copiilor dumneavoastra, dupa care va poate invatat cum sa-i disciplinati corect, o disciplinare pozitiva care sa nu-i raneasca si care sa rezolve problema in sine si pe viitor, nu doar pe moment.

         Furia face imposibila disciplinarea pozitiva pentru ca atunci cand parintele este furios, nu poate aplica intr-o modalitate calma tehnici clare de descrestere a comportamentelor negative sau de crestere a celor pozitive.  Dintre acestea amintesc: 

Pentru cresterea comportamentelor pozitive:

•  Recompensarea eficienta (daca nu este facuta corect poate fi ineficienta sau chiar daunatoare, in sensul ca poti recompensa din greseala comportamente nedorite)
•  Planul cu puncte / buline (pentru copii mai mici, pentru a-si insusi comportamente specifice - aranjarea jucariilor seara inainte de culcare)
•  Regulile familiei (pentru copii mai mari, pentru disciplinarea sau pentru responsabilizare)
• "Regula bunicii"

Pentru descresterea comportamentelor negative:

• Stabilirea limiterlor
• Pauza sau "Time out"
• Retragerea de privilegii
• Ignorarea activa

          Pe de alta parte, legat de emotiile de furie a copiilor,  am auzit de multe ori de la parinti "un copil de 4-5 ani nu are dreptul sa ne enerveze". Este important pentru parinti sa inteleaga ca, desi ei considera ca furia copilului este gresita, este mai putin problematic decat a avea un copil care nu se enerveaza sau care nu este capabil sa experimenteze sau sa exprime furia! Incapabil sa se simta nervos, sa isi manifeste furia, acestuia ii poate lipsi capacitatea emotionala de a se simti ofensat de un comportament gresit al unui alt copil, sa isi dea seama ca ceva este in neregula si sa obiecteze contra unui tratament nepotrivit. De aceea, ideea propagata de parinti nu ar trebui sa fie „Furia este ceva rau” sau „Nu este ok sa te enervezi”, ci, mai degraba, „Constientizeaza-ti furia” " Invata sa faci fata emotiei de furie" si „Invata sa-ti folosesti furia in moduri constructive”. 

        Asadar, dragi parinti acceptati emotiile copiilor, incercati sa le intelegeti si aveti rabdare in a-i explica cu calm copilului ca este normal ceea ce simte, cum sa gestioneze ceea ce simte si cum este corect sa se comporte cand simte furie, cum este sanatos sa reactioneze.

        Iar in ceea ce ne priveste pe noi parintii, haideti sa acordam mai multa atentie emotiilor noastre distructive  si modalitatii in care gestionam aceste emotii. De masura in care lucram zilnic cu gandurile si emotiile noastre nesanatoase depinde bunastarea noastra zilnica, a copiilor nostri si a relatiei noastre cu acestia. Va doresc bafta multa si nu ezitati sa ma contactati daca aveti nevoie de mai multe informatii, sau daca doriti sa lucram impreuna pe un comportament specific!

Numai ganduri bune,
Loredana

Tu cum gestionezi furia?

         Furia este o emotie frecventa si universala pe care oamenii, indiferent de varsta, gen, cultura sau rasa o experientiaza. 
        Seneca - filozoful roman -  a fost primul  care a evidentiat efectele negative ale furiei - atat la nivel social cat si la cel individual. Ingrijorarile sale cu privire la furie sunt atat de prezente azi, cat au fost si acum 2000 de ani. Pe langa asocierea cu comportamente agresive si cu violenta, furia este strans legata de distrugerea relatiilor personale si a celor de lucru, afecteaza luarea deciziilor, creste comportamentele de risc si coreleaza strans cu atacul de cord, cancerul si atacul cerebral.

        Atentie la diferenta dintre furie ca emotie si agresivitate - atac asupra unei  alta persoana cu furie, cu intentia de a-l rani si ostilitate - un set de atitudini semipermanente generale sau situationale.
        Si totusi care este motivul pentru care aceasta emotie negativa continua sa ramana una din principalele emotii negative disfunctionale pe care le traim in viatat de zi cu zi? Raspunsul este oarecum logic...o fi avut si furia aceasta o functie buna pentru a-si pastra locul fruntas. 

        Ca si in cazul tuturor emotiilor, exista situatii cand furia este functionala, oferindu-ne posibilitatea de a identifica o situatie  semnificativa care necesita atentia noastra. A fost o vreme cand acesta furie a fost extrem de adaptativa. In cazul unei amenintari, in preistorie, oamenii aveau doua modalitati instinctive de raspuns: fly or fight! adica frica - si atunci fugeau sau furie - si atunci se luptau! In cea de-a doua situatie furia era foarte benefica pentru ca avea rol de activare a resurselor energetice fizice si psihice, atat de necesare pentru lupta. Ei, si in prezent in situatiile in care ne este amenintata siguranta personala (in cazul unui viol de exemplu) ori fugim ori ne aparam prin lupta, situatie in care avem nevoie de furie. In zilele noastre emotia de furie poate arata ca exista si o altfel de amenintare, asupra imaginii noastre de sine de exemplu, sau asupra valorilor si normelor noastre. Atunci cand ne confruntam cu o situatie amenintatoare, atentie la gandurile care ne trec prin mine, pentru ca acestea sunt cele care cauzeaza furia, nu situatia sau persoana!  
       E gresit sa spunem "Ma enervezi!", corect este "Eu ma infurii atunci cand tu vorbesti urat".
       Semnele furiei apar cand avem sentimentul de incalcare a unor norme. „Nu e corect!” „Asta nu ar fi trebuit sa se intample!” „Ma doare!” „Nu ma asteptam la asta” „Ma simt tradat” „Asta nu e ce merit” – toate aceste ganduri pot cauza furie si este foarte normal sa se intample astfel. Daca nu s-ar intampla, mai degraba ar fi un semn al unei probleme.
        Cu alte cuvinte, furia este un raspuns expresiv la ceva pe care noi resimtim ca nefiind corect sau de dorit fata de noi, ceilalti sau lume in general. Ea are rol protectiv si corectiv.

        Cu toate ca are o functie adaptativa, exista situatii in care, cum spuneam mai devreme, aceasta furia nu este corect gestionata si duce la distrugerea relariilor personale sau de serviciu, provoaca boli de inima sau chiar moarte (2 studii din 2003 sugereaza ca furia suprimata prezice mortalitate in urmatorii 8 ani). 

Asadar furia nu trebuie suprimata si exprimata, ea trebuie gestionata! 

Pasul 1: Iesi putin...

...daca este posibil, din situatia incarcata emotional si incearca sa-ti identifici gandurile care iti cauzeaza furia! Aici se potriveste vorma " bate fierul cat e cald", pentru ca in aceste momente iti identifici cel mai acurat gandurile disfunctionale care duc la furie.

Pasul 2 : STOP and think!

Nu trece la concluzii si la comportamente atunci cand esti furios, s-ar putea sa-ti schimbi modul in care vezi lucrurile atunci cand nu mai esti "la cald" . Ia jos "ochelarii cu lupa fumurie"! Cum faci asta? Prin punerea "ochelarilor cu lupa rartionala" :) vezi mai jos.

Pasul 3: Disputarea gandurilor care provoaca furia.

O modalitate de a gestiona furia este de a constientiza gandurile care iti trec prin minte atunci cand vezi ca incepi sa te infurii. Disputant aceste ganduri cu intrebari de genul "Ma ajuta la ceva sa ma infurii in acest moment? imi rezolva problema? sau mai degraba ma impiedica sa gasesc solutii la problema mea." (argumentul utilitatii); " Unde scrie ca oamenii trebuie sa se comporte conform normelor mele? Unde scrie ca viata trebuie sa fie corecta? (argumentul empiric); "E logic sa concluzionez ca acea persoana este rea in general si ca a dorit sa-mi faca rau intentionat? (argumentul logic); Vei vedea ca raspunsurile la aceste intrebari iti vor schimba perspectiva in care vezi lucrurile si astfel furia scade.

Pasul 4: Distragerea atentiei !

Ca si plan B, in caz ca nu este posibila disputarea, comuta atentia spre altceva la care sa te gandesti, ceva util care sa-ti "ocupe" mintea si sa fie intr-o alta sfera decat activitatea anterioara.

Pasul 5: Creste toleranta la frustrare!

Atunci cand cineva nu se comporta cum ne-am asteptat, putem avea ganduri de genul: "nu pot suporta ca mi-a vorbit urat!" Incepe prin a-ti spune " Pot suporta!" si a te gandi ca au fost lucruri mult mai dificile pe care le-ai suportat si poti reusi si acum!

Pasul 6: Invata sa ai asteptari realiste de la ceilalti, de la tine insuti si de la viata in general.

De multe ori cerintele noastre de la viata sunt irealiste si absolute: "trebuie sa-mi dea credit"(ceilalti) sau "Trebuie sa castig"(eu) sau "Viata ar trebui sa fie corecta" (viata). Lucrurile nu se intampla de multe ori asa cum ne dorim si este spre binele nostru si al apropiatilor nostri sa invatam cum sa gestionam emotiile din situatiile dificile in care ne aflam uneori.

Pasul 7: Fii asertiv!

Atunci cand suprimi furia, aceasta nu dispare dela sine, iar atitudinea ostila si comportamentul agresiv pot continua,aducandu-ti prejudicii in viata personala si sociala. La fel se intampla si cand exprimi furia, si lasi sa iasa tot ce e rau , ca apoi sa te simti vinovat si sa realizezi ca acele vorbe nu exprima in realitate ceea ce simti si ca au fost spune "la nervi". A treia modalitate si cea mai sanatoasa este sa exprimi ceea ce gandesti, dupa ce ai gestionat furia, fara sa ranesti pe cei din jur. Un exemplu de asertivitate, care se mai numeste si "Eu comunicare" este: " Eu ma infurii cand vad ca iti  lasi lucrurile aruncate pe jos, desi ti-am spus de mai multe ori ca nu imi place acest lucru. Daca ti le vei mai lasa aruncate pe jos, le voi lua si le voi pune intr-un cos unde sa nu ai acces la ele o saptamana!"

Pasul 8: Poti exprima furia intr-un cadru controlat!

Uneori, putem descarca tot ce am acumulat si este negativ, practicand sport. Printr-un exercitiu de imagerie mentala, ne putem imagina situatia sau persoana si ne putem exprima intr-un cadru controlat in care nu ne sunt afectate relatiile cu cei din jur. Sigur, aceasta metoda nu ne rezolva conflictele interpersonale si nici gandurile irationale, deci nu poate fi folosita ca singura metoda de control a furiei, iar in acest sens este limitata :)

Pasul 9: Invata tehnici de relaxare pe care apoi sa le poti utiliza in situatiile "calde"!

Nu renunta chiar daca nu-ti iese din prima! Practice makes it better! :)

Cu bine,
Loredana

Referinte:
Raymond DiGiuseppe, Raymond Chip Tafrate - "Understunding anger disorders", Oxford University Press, 2007

Recomandare carte - "Disciplinarea pozitiva - cum sa disciplinezi fara sa ranesti"

 "Disciplinarea pozitiva - cum sa disciplinezi fara sa ranesti" - Adina Botis Matanie, Anca
Axente

          In stransa legatura cu articolul anterior, recomand cu drag tuturor parintilor aceasta carte, care ii va ajuta sa INTELEAGA mai bine comportamentul copiilor lor - pe categorii de varsta, si sa GASEASCA modalitati, tehnici si strategii de disciplinare CORECTA a copiilor.

          In aceasta carte sunt surprinse, ca teme mari de discutie : Ce presupune disciplinarea?, Generalitati pe varste ale comportamentelor copiilor, Recomandari privind comunicarea si ascultarea - ingrediente de baza a unei bune disciplinari, Metode care ne ajuta in disciplinearea copilului, Pasi in aplicarea disciplinarii, Aplicatii practice pentru prescolari, scolari mici si adolescenti si Sugestii pentru parinti extenuati :)

Succes!

Dragi parinti, a disciplina CORECT copiii e usor de invatat!

Situatia        
         Am asistat azi la un incident in parc, un baietel a picat jucandu-se, apoi a inceput sa planga si a fugit la mamica lui plangang. Mamica sa a inceput sa strige la el "de ce te-ai aruncat pe jos?" si sa-l plesneasca... " te mai arunci pe jos?"...bineinteles lucrurile s-au calmat, problema a trecut... dar ce a ramas?
     
             In primul rand, specialistii afirma ca in urma pedepselor corporale, copiii esueaza in a manifesta responsabilitate sociala sau autonomie, sunt anxiosi, nu initiaza activitati sociale si au abilitati de comunicare reduse. Baietii sunt mai agresivi, in timp ce fetele sunt in general mai dependente.
              Apoi nu credeti ca acel copil  are nevoie in acel moment de consolare sau "comforting" - o reasigurare ca suntem acolo si ca-l intelegem, mai degraba decat o critica? Situatia de mai sus nu necesita disciplinare, doar consolare, prezenta si intelegere din partea parintelui.
              In al doilea rand, copiii se impiedica...asa este natural sa fie...si noi, parinti la randul nostru am fost copii si am picat...se intampla....dragi parinti, haideti sa aratam putina disponibilitate pentru copii, desi timpul petrecut impreuna este limitat, macar atunci cand suntem impreuna cu ei...sa-i respectam , sa respectam ceea ce-si doresc, sa fim disponibili atunci cand vor sa-i luam in brate, atunci cand ne cer sa ne jucam cu ei. Si da, STIU....stiu cum e sa fi parinte si sa te intorci de la munca obosita si sa trebuiasca sa gasesti resurse pentru a "te pune in mintea copilului", sa gasesti disponibilitate si sa-ti cresti toleranta la frustrare pentru a gestiona propriile sentimente de furie si pentru a-l disciplina CORECT...totusi  cred ca bunastarea copilului motiveaza orice parinte pentru a cauta si a gasi acele resurse.
     
            V-ati gandit vreodata ca modul in care se comporta parintele cu copilul ESTE UN MODEL pentru copil? Copiii invata foarte usor de la parinti compotamentul agresiv si si-l insusesc, existand o probabilitate crescuta ca acestia sa devina adulti agresivi la randul lor. Asadar, credeti ca daca am schimba modul in care ne comportam / disciplinam copiii...si  comportamentul acestora se va schimba?

           Nu exista copii BUNI sau RAI din nastere! Exista tehnici de disciplinare eficiente sau ineficiente!
       
          In aceasta ordine de idei iata cateva greseli de baza care le fac parintii atunci cand isi disciplineaza copiii:
1. Recompensarea din greseala a unui comportament negativ - de ex. atunci cand copilul striga si se agita ca doreste ciocolata, parintele ii explica o data "nu acum...primesti doar dupa mancare", copilul insista si striga si mai tare, iar parintele cedeaza si ii da ciocolata.
2. Pedepsirea din greseala a unui comportament pozitiv - de ex.atunci cand copilul isi strange jucariile de pe jos, cu exceptia uneia, iar parintele striga la el pentru ca nu a pus la loc si acea jucarie, fara sa ia in calcul de fapt comportamentul pozitiv.
3. Esuarea in a pedepsi un comportament negativ - de ex. atunci cand un copil loveste un alt copil iar parintele se uita la el, ii spune ca nu are voie ...peste cinci minute copilul iar loveste, parintelele ii spune ca nu are voie si atat, in loc sa-i aplice o consecinta negativa " daca il mai lovesti pe copil vom pleca acasa din parc si nu vei mai putea sa te dai pe topogan!"
4. Esuarea in a recompensa un comportament pozitiv - de ex. atunci cand un copil arunca pe jos jucariile, parintele il vede, ii spune sa nu mai faca asta, copilul inceteaza si incepe sa se joace frumos cu ele iar parintele il ignora si nu il lauda cum ar trebui "multumesc pentru ca ai incetat sa arunci pe jos jucariile si pentru ca te joci in liniste, esti un copil ascultator!"

                Doar cunoscandu-le si constientizandu-le este deja un pas extrem de important pentru a incepe sa le evitam. Apoi, in timp...cu efort sustinut si in mod constient, putem zi de zi sa ne disciplinam CORECT copiii. Acest lucru este in avantajul ambelor parti, atat a copilului...care nu dezvolta alte probleme emotionale si/sau comportamentale, cat si a parintelui...pentru care munca de a creste copilul devine mult mai usoara. In ce sens....daca o tehnica de disciplinare...de exemplu pedeapsa corporala ( "spanking-ul" - cea mai cunoscuta si utilizata) nu are efecte, sau are efecte nedorite...atat copilul cat si parintele sunt supusi unor frustrari zilnice, pentru ca acel comportament indezirabil nu scade in frecventa, sau scade dar apar alte anxietati. Mai mult, cand cele 4 erori de mai sunt nu sunt constientizate si corectate, parintii si copiii se invart intr-un cerc vicios in care nu exista reguli clar definite, nu exista consens si consecventa, situatie ce ii aduce copilului confuzie iar parintelui frustrare si emotii de furie.

            Munca este continua si chiar daca nu reusim intotdeauna sa facem ceea ce ne propunem, sau chiar daca am gresit, nu inseamna ca suntem parinti rai, inseamna doar ca e necesar sa facem un efort mai mare pe viitor. Implicarea si autoeducarea continua sunt cheia spre o viata armonioasa alaturi de copiii nostri.
Va doresc tuturor mult succes in disciplinarea CORECTA a copiilor!

Furia

           Un alt aspect legat de disponibilitatea parintilor pentru a disciplina corect copiii, este toleranta la frustrare atunci cand isi disciplineaza copii si gestionarea furiei! Astfel, parintii, dar nu numai, pot apela la un specialist pentru a-i INVATA cum sa faca fata emotiilor de furie intr-un mod SANATOS! Cu totii facem fata emotiilor de furie...dar e extrem de important, pentru sanatatea noastra, pentru relatiile cu cei din jurul nostru, dar in special pentru cresterea armonioasa a copiilor nostri, CUM gestionam aceste emotiile de furie si modalitatea in care toleram  frustrarea, atunci cand nu se intampla ceea ce ne dorim!
Dar despre asta...in articolul urmator :)

Divortul si implicatiile sale asupra copiilor

  

În urma divorţului, multe mame singure sau părintele non-rezident (tatăl de obicei), experienţiază stres care interferează cu calitatea de părinte. Intervalul de timp în care părintele non-rezident trebuie să petreacă cu copiii este de multe ori inadecvat pentru a dezvolta altceva decât relaţii superficiale. Cercetările arată că în anii ce urmează unui divort, copiii cel mai puţin adaptaţi sunt aceia ai căror părinţi îi implică în conflicte care par fără sfârşit. Aspectele financiare sunt deasemenea un factor important în adaptarea copiilor post-divorţ.
          În timp ce unele cercetările au demonstrat că acei copii care experienţiaza divorţul părinţilor sunt la un risc crescut pentru o gamă largă de probleme emoţionale şi comportamentale, (Amato, 2000,Bandi & Buehler, 2000; Mario & Stolberg, 2003; Kline Pruett et al., 2003), ultimele studii au demonstrat că aceste probleme nu sunt inevitabile. În ciuda disfunctionalităţilor cauzate de divorţ, mulţi copii se dezvolta sănătos  în timp ce alţii dezvoltă probleme grave şi de durată. 
          Ce anume face diferenta?
         Cercetările au examinat cinci factorii responsabili pentru diferenţele dintre copiii care suferă pe termen lung în urma divorţului şi cei care nu:

       1. Cantitatea de timp petrecut cu copilul,

       2. Co-parenting între mamă şi tată,

       3. Calitatea parenting-ului,

             4. Conflictul parental.

       5. Aspectele financiare.

1. Timpul petrecut cu copilul

După separare sau divorţ, timpul copilului este împărţit între cei doi părinţi, aşa că pentru majoritatea copiilor, există o scădere a contactului cu ambii părinţi. Cel mai adesea, un părinte îşi asumă rolul ca însoţitor primar în timp ce celălalt este considerat "parinte no–rezident”. Mai mulţi cercetători au constatat că acei copii care se intalnesc cu părinţele non-rezident doar de două ori pe săptămână au raport un gradul mai scazut de apropiere în relaţiile cu parintii şi un distres mai mare ca răspuns la divorţ  sau separare. Studiile au arătat că deşi însoţitorul primar petrece mai mult timp cu copii, acestia dezvolta un puternic atasament fata de celalalt parinte (de obicei, tatăl) şi că acest atasament are un efect pozitiv asupra dezvoltarii lor psihologice (Lamb, 1997). Se concluzioneaza ca  e necesar sa se petreaca mai mult timp de catre parintele non-rezident cu copilul pentru ca efectele divortului sa fie inlesnite (Kelly, 2007).

Un alt studiu a indicat că o implicarea crescuta a părintelui non-rezident este asociata cu o rata mai mica de eşec scolar la copii un an mai târziu. Menning (2002) a constatat că ambele, atat sprijinul financiar cat şi implicarea tatălui sunt necesare pentru o dezvoltare optima emotionala a copiilor după divorţul părinţilor. În plus, un studiu recent a constatat că interactiunea părinte nom-rezident - copil este asociata pozitiv cu o buna sanatate fizica la copii (Fabricius & Luecken, 2007). 

2. Co-parenting

  Un alt aspect legat de parentingul dupa divort, care se consideră a avea o mare importanta în stabilirea unor relaţii sănătoase post-divorţ între părinţi se referă la co-parenting sau „alianaţa între părinţi”. Co-parentingul este conceptualizat ca un construct separat şi se referă la calitatea relaţiei părinte-copil şi în special la natura şi calitatea relaţiilor interpersonale a foştilor soţi şi abilitatea de a împărţi responsabilităţile parentale. Conceptul de co-parenting a fost folosit într-o varietate de moduri şi se refera fie la gradul în care foştii soţi îsi impart rolul de părinţi si inclusiv rezolvarea problemelor, luarea deciziilor comune privind bunăstarea copilului, dar şi un nivel scăzut de conflict intre părinţi (Mario & Stolberg, 2003; Bonach & Sales, 2002; Sobolewski & King, 2005).
Co-parentingul se referă la faptul că în urma comportamentului disfuncţional, copii sunt supusi unei disciplinari consecvente din partea părinţilor, în sensul că aceştia acţionează în consens chiar dacă sunt divorţaţi. Coerenţa între părinţii îi ajută pe copii să înveţe şi să internalizeze normele sociale şi valorile morale. De asemenea, un respect pentru autoritate ierarhică, învăţat prima data în familie, face mai uşor pentru tineri să se adapteze in instituţiile sociale, care sunt organizate ierarhic, cum ar fi şcoli sau locul de muncă.

O relaţie pozitivă de co-parenting este caracterizata de un nivel scăzut de conflict interparental şi un nivel ridicat de cooperare și comunicare între părinţi, în care există o repartizare paşnică a responsabilităților legate de copii, un angajament pentru a menţine armonia şi comunicarea sentimentului de respect faţă de celălalt părinte (Whiteside, 1998). Doar putin peste jumătate din părinţii divorţaţi raporteaza mentinerea unei relaţii de cooperare cu fostul lor soţ (Whiteside, 1998); 

3. Calitatea parenting-ului 

Un număr mare de studii arata ca autoritate parentală in stilul de parenting este  asociata cu o serie de rezultate pozitive copil in urma divortului (Baumrind 1968, Rollins şi Thomas 1979, Maccoby şi Martin 1983). Suport si control sunt dimensiunile centrale de autoritate parentală. Sprijinul este reflectat de afectiune, receptivitate, încurajare, instruire şi asistenţă de zi cu zi. Aceste comportamente faciliteaza pentru copii aparitia unui sentiment de bază de încredere şi securitate, consolidarea la copii a conceptului  de valoare personala şi de competenţă, precum şi promovarea la învățarea de abilităţi practice. Controlul este reflectat în formularea regulilor de disciplina şi supraveghere. Prin aceste comportamente ale părinţilor, copiii învaţă că asa trebuie să acţioneze în cadrul unui set de limite construite social. Autoritatea părinţor trebuie sa evite forme dure de pedepse, cum ar fi lovitul sau strigatele. În schimb, explicând motivele care stau la baza regulilor, taţi şi mame ajuta copiii sa internalizeze regulile şi să se angajeze în autoreglare.
  Cand copii cresc - în adolescenţă, autoritatea părinţilor scade , se relaxeaza treptat măsura de control o data cu cresterea capacitatii de auto-reglare a copiilor. Cu toate acestea, de-a lungul adolescentei, un anumit grad de monitorizare este necesar pentru ca parintii sa se asigure că proprii copii se descurca bine la şcoală şi si nu se angajeaza in  activităţi delicvente sau antisociale.

Calitate parentingului este cel mai adesea descris ca măsura în care părinţii utiliza eficient disciplina şi arată căldura în interacţiunile cu copiii lor. Dimensiunea de caldura include receptivitate, apropierea, acceptare, sprijin, încurajare şi o relaţie afectivă în general pozitiva între părinte şi copil. Dimensiunea de disciplina include gradul la care un părinte monitorizează comportamentul unui copil, stabileşte regulile corespunzătoare pentru varsta şi aşteptările copilului, comunică aceste norme în mod clar şi în mod constant impune respectarea regulilor. Calitatea parentingului, în special a parintelui non-rezident, include de asemenea implicarea activă in majoritatea aspectelor din viaţa copilului, în special furnizarea interaciuni care aduc un sentiment de apropiere precum încredere, încurajare şi discutarea problemelor (Amato & Gilbreth, 1999).

Combinația de căldură parentala, disciplina eficienta şi implicare activă în viaţa copilului, cand ne referim ca calitatea parentingului, a fost în mod constant relationata pozitiv  adaptarea sanatoasa a copilului după divorţ (Amato & Gilbreth, 1999; Kelly & Emery, 2003). Calitatea parentingului si aspectele specifice ale sale au fost aduse in discutie inclusiv in ceea ce priveste  influenţa acestuia asupra  respectului de sine, fricii de abandon, confruntarea si aptitudinile sociale (Amato & Gilbreth, 1999; ). S-a sugerat că dimensiunea de parenting eficient si disciplinarea facilitează o adaptare mai buna a copilului prin creşterea sentimentului de control şi de prin scăderea probabilitatii lor de asociere cu colegi delincventi. 
In concluzie, cercetarile au demonstrat ca un parenting eficient este asociat cu o adaptare mai buna a copilului in urma divortului parintilor si atenueaza efectele negative ale stresului post-divort resintit de catre copil (Amato & Keith, 1991a; Kelly & Emery, 2003)

4. Conflictul parental

Cercetarile arata ca in anii ce urmeaza unui divort, copiii cel mai putin adaptati sunt aceia ai caror parinti ii implica in conflicte care par fara sfarsit. Copiii sufera cand parintii ii expun la conflicte casnice, cand se critica reciproc in fata copiilor si cand se cearta prin copii. Cand furia parintilor se concretizeaza astfel, copiii vor dezvolta probleme ce vor persista pe viitor, precum obtinerea de note slabe la scoala, certuri frecvente cu prietenii, sfidare si neascultare. Este foarte distructiv faptul ca un parinte spune: “Mama ta este nebuna. Nu trebuie sa faci  ce-ti spune.” sau “Nu-i da atentie tatalui tau; el te vede doar la sfarsitul saptamanii. Eu sunt cea care te creste cu adevarat.” Deoarece copiii sunt expusi atat de des la manifestari ale ostilitatii parentale si deoarece aceste conflicte continue sunt atat de problematice pentru copii, trebuie sa le examinam cu mai multa atentie. Multi sunt de parere ca divortul face rau copiilor si cauzeaza probleme de adaptare de lunga durata. Si cercetatorii au ajuns la concluzia ca, in medie, copii implicati intr-un divort se confrunta cu mai multe probleme si au un nivel mai scazut de bunastare decat copii ce provin din familii intacte. Dar tot cercetarile au aratat de asemenea ca divortul in sine si schimbarile de structura din cadrul familiei nu sunt cele care cauzeaza aceste probleme de adaptare – ele rezulta din expunerea crescuta la conflictul dintre parinti.
           Cercetatorii au descoperit ca aproape o treime din copiii care au experimentat un divort sunt foarte bine adaptati. De ce acesti copii fac fata atat de bine? Cel mai important motiv este ca acesti copii au parinti care coopereaza si nu isi expun copiii la confilctele lor. La celalalt pol, cercetatorii au descoperit ca cei mai putin adaptati copii sunt aceia ai caror parinti sunt extrem de inversunati si “litigiosi”. In aproape fiecare caz, copiii cu probleme de adaptare pe termen lung au fost expusi la conflicte parentale sustinute. Astfel, efectele conflictului marital cronic trebuiesc luate in considerare separat de efectele mai generale ale divortului. Toti parintii trebuie sa vada conflictul marital cronic ca principal vinovat si cauzator de probleme serioase si de lunga durata copiilor.
             Mai mult decat atat, acest conflict marital cronic nu este prejudicios doar copiilor din familii divortate, este la fel de daunator si copiilor din familii intacte. In general, gradul neintelegerii maritale este unul dintre cei mai importanti determinati ai adaptarii copiilor in toate familiile. Astfel, copiii din familii intacte in cadrul carora exista numeroase conflicte maritale prezinta mai multe probleme de adaptare decat copiii ce provin tot din familii intacte dar cu un nivel mult mai scazut al conflictelor. Cat despre familiile divortate, cercetatorii au descoperit ca acei copii ce provin din familii cu  numeroase probleme sunt mai agresivi si mai sfidatori, prezinta mai multe simptome emotionale legate de anxietate si depresie, nu au incredere in ei, spre deosebire de copiii ce provin din familii cu un nivel mic al conflictelor maritale. Astfel, mesajul pentru parintii aflati in divort este clar: nu trebuie sa se certe in fata copiilor sau sa-i implice in vreun fel in aceste conflicte.
         Cooperarea parentala, sau cel putin absenta unui conflict deschis, este esentiala pentru o adaptare ulterioara sigura a copilului. Parintii trebuie sa realizeze ca acesti copii nu se vor adapta cu succes atata timp cat ostilitatile dintre ei continua. De ce sunt copiii atat de afectati de ura dintre parintii lor? Copiii sunt inspaimantati ori de cate ori isi vad parintii strigand unii la altii, certandu-se si amenintandu-se. chiar daca unii copii mai mari pot incerca sa se distanteze si sa afiseze dezinteres, ei sunt ingroziti ca raul se va abate atat asupra lor cat si asupra parintilor. Copiii sunt in mod intens interesati de siguranta si bunastarea figurilor cele mai importante din viata lor si, pe drept, realizeaza ca ei nu sunt in siguranta atata timp cat parintii lor sunt amenintati. Datorita faptului ca sunt concentrati pe fostul sot, totusi, parintii combativi nu pot vedea ingrijorarea de pe fetele copiilor si nu recunosc intensa anxietate care determina tulburarile de somn si hipervigilenta de care sufera copiii lor in cele mai multe cazuri.
          Ca rezultat, fostii soti pot continua sa-si reverse mania si amaraciunea catre celalalt pentru multi ani de la divort. Din pacate, insa, unul dintre cele mai obisnuite moduri de exprimare a ostilitatii dintre parinti este acela prin copii. In particular, aceste ostilitati sunt materializate iresponsabil prin subminarea relatiei fostului sot cu copiii sau prin defaimarea fostului sot in fata copiilor. 
            Ce poate insemna acest lucru in realitate? Trebuie parintii sa se iubeasca in continuare, sa fie prieteni sau chiar sa se placa? Nu! Mai mult decat atat, nu este nevoie ca parintii sa pretinda in fata copiilor lor ca au sentimente pozitive fatat de fostul sot. Totusi, parintii au nevoie sa se sprijine reciporc in relatia cu copiii. In alte cuvinte, fiecare sot trebuie sa comunice copiilor ca celalalt  inca este unul din parintii lor, care tine mult la ei si care trebuie respectat si ascultat. Acest pas este foarte dificil pentru unii parinti, deoarece sunt foarte furiosi pe fostul sot; totusi, este in interesul copiilor a avea o relatie pozitiva cu ambii parinti, decat sa aibe doar un parinte ca model. Este distructiv cand un parinte submineaza pe celalalt cu comentarii ca: “Mama ta nu stie ce face. Vino la mine daca incearca sa-ti spuna ce sa faci.” sau “Tatal tau este un nenorocit. Ce vrei sa vezi la el?”De ce aceste critici sunt foarte greu de acceptat de catre copii? Sunt multe motive, dar unul dintre cele  mai importante este acela ca ei se identifica cu parintii lor. Cand parintii se defaimeaza reciproc, este aproape la fel ca in cazul in care ar critica copilul. Copiii se identifica atat de aproape cu parintii incat este greu pentru ei sa separe respingerea tatalui de catre mama de respingerea lor de catre mama. Intr-un sens psihologic, copiii se simtca si cum ar fi la fel ca parintii lor.Chiar daca parintii vor sa se defaimeze reciproc, copiii reactioneaza ca si cand aceste critici le-ar fi fost adresate. Aceasta identificare va fi cu atat mai puternica fata de parintele de acelasi sex. De exemplu, este aproape imposibil pentru o fiica sa creasca si sa se simta multumita de ea ca femeie, daca tatal ei in permanenta ii jignea mama spunandu-i “garsa” sau “proasta”. Baietii care isi aud mama criticandu-le tatal subtil, vor suferi consecinte similare. Concluzionand, copiii dezvolta probleme psihice de lunga durata atunci cand un parinte isi exprima mania catre fostul sot in moduri in care se erodeaza autoritatea celuilalt parinte.

  5. Aspectele financiare

            Având în vedere variabilitatea rezultatelor pentru copiii din familiile separate, cercetatorii s-au axat pe mecanismele prin care divorţul creşte riscul de probleme de copil. Aceste studii au identificat un număr de factori relevanţi. Pentru că divorţul se împarte o singură gospodărie în două, economiile de scară sunt pierdute, ducând la o scădere a conditiilor de trai a copiilor. În plus, mulţi părinţi refuză sau sunt în imposibilitatea de a oferi sprijin copiilor. Dificultăţi economice înseamnă că mulţi părinţi (de obicei, mamele care raman cu cipilul) nu au resurse pentru a cumpăra cărţi, calculatoare si alte mărfuri care facilitează succesul de şcoală pentru copii.

            În plus, multe mame sunt forţate să se mute intr-un domiciliu mai puţin scump după divorţ – o schimbare care este dureroasa pentru mulţi copii. Mutarea este deosebit de problematica dacă aceasta implică mutarea la un cartier diferit (care perturbă copiilor contactul cu prietenii de cartier). În plus, cei mai mulţi părinţi se recăsătoreasc după divorţ şi mulţi copii resping sau accepta greu o mama vitrega. Recăsătorirea, desigur, creşte probabilitatea ca acesti copii vor experimenta divorţuri parentale suplimentare. 

      Concluzii:

             Parentingul după divorţ implică o interacţiunea complexă de factori multiplii, inclusiv cantitatea de timp pe care fiecare parinte il petrece cu copilul, relatia de cooperare dintre parinti şi calitatea relaţiei fiecarui parinte cu copilul. Este foarte important sa existe un nivel cat mai scazut de conflict interparental pentru o adaptare optima a copilului ca aceasta perioada de tranzitie.

            Următoarele concluzii despre acest domeniu de cercetare sunt prevăzute cu recunoaşterea faptului că există multe lacune în înţelegerea noastră a modului în care parinţii sunt afectati după divorţ si  modalitatile de ajustare pentru copii.

            In concluzie, unul dintre cei mai puternici determinanti ai gradului de adaptabilitate al copilului dupa divort este modul in care fostii soti se sprijina reciproc in relatia lor ca parinti. Desi aceasta coperare este esentiala pentru o sigura adaptare a copilului, este foarte greu de atins pentru parinti. Cand doua persoane divorteaza exista multa durere, manie si neincredere intre ei. Amandoi trebuie sa faca fata unor sentimente dificile de tradare, refuz si esec.

            Pur şi simplu calitatea parentingului atat al mamei cat si al tatalui se refera la a pune pe primul loc bunăstarea copilului. In al doilea rand,  de asemenea, exista dovezi că durata de timp pe care părintele non-rezident il petrece cu copilul şi co-parentingul sunt legate in mare masura de bunăstarea copilului, natura exactă a acestor efecte încă este nevoie a fi studiata mai in detaliu şi există dovezi că acestea sunt cel puţin parţial contabilizate de influenţa lor asupra calităţii de părinţi. In al treilea rand, exista o interaciune intre nivelul de conflict, cooperarea dintre parinti, cantitatea de timp pe care fiecare dintre parinti o petrece cu copilul, calitatea parentingului, iar toate acestea influenteaza bunastarea copilului.

Sper ca aceste informatii sa va fie de folos,
Cu drag,
Loredana

 Referinte:

1. Amato P. The consequences of divorce for adults and children. Journal of Marriage and Family.2000;62:1269–1287;

2. Amato P, Gilbreth J. Nonresident fathers and children’s well-being: A meta-analysis. Journal of Marriage and the Family. 1999;61:557–573.

3. Amato PR, Rezac SJ. Contact with nonresidential parents, interparental conflict, and children’s behavior. Journal of Family Issues. 1994;15:191–207.

4. Bronstein P, Stoll MF, Clauson J, Abrams CL, Briones M. Fathering after separation or divorce: Factors predicting children’s adjustment. Family Relations. 1994;43:469–479.

5. Fabricius WV, Hall JA. Young adults’ perspectives on divorce: Living arrangements. Family Conciliation Courts Review. 2000;38:446–461.

6. Kelly JB, Emery RE. Children’s adjustment following divorce: Risk and resilience perspectives.Family Relations. 2003;52:352–362.

7. Kline Pruett M, Williams TY, Insabella G, Little TD. Family and legal indicators of child adjustment to divorce among families with young children. Journal of Family Psychology.2003;17:169–180.

8. Lamb ME. The development of father-infant relationships. In: Lamb ME, editor. The role of the father in child development. Hoboken, NJ: John Wiley & Sons Inc; 1997. pp. 104–120.

9.Sobolewski JM, King V. The importance of the coparental relationship for nonresident fathers’ ties to children. Journal of Marriage and Family. 2005;67:1196–1212.