Despre furie si parenting

          A fi parinte nu e un lucru usor, e necesara multa rabdare - sau altfel spus toleranta ridicata la frustrare, in schimb ne aduce extrem de multe satisfactii.

          Conceptul de parenting este unul relativ nou in cultura noastra si se refera, in sens larg, la totalitatea interactiunilor parinte - copil, comportamentele  ce stau la baza acestei interactiuni, emotiile si convingerile pe care le au parintii despre copiii lor si despre ei insisi.  In sens restrâns parentingul se refera la practicile de disciplinare a copiilor, acestea fiind strans legate de aspectul comportamental al parentingului. Parentingul este deasemenea o experienta emotionala, iar autoreglarea emotionala a parintelui atunci cand isi disciplineaza copilul este un aspect extrem de important. Practic, o disciplinare corecta a copiilor nu poate sa aiba loc daca parintele are emotii puternice, precum furia. In concluzie, parentingul are mai multi determinanti: factori circumstantiali (stresul cotidian), factori emotionali (emotiile pe care le simtim in interactiunea parinte-copil) si factori cognitivi (cum si ce gandim despre noi si despre copiii nostri).

          In acest articol ma voi concentra mai mult pe factorii emotionali si in special pe emotia de furie. Cu toate acestea este aproape imposibil sa vorbim de emotii fara sa luam in considerare la ce ne gandim atunci cand ne infuriem. 

          Ideea de baza a psihologiei cognitiv-comportamentale este aceea ca NU evenimentele de viata sau situatiile ne provoaca emotii negative ci cum interpretam  (ce gandim) noi despre aceste situatii determina emotiile negative... sau pozitive :) Astfel, nu esecul in a-l determina pe copil sa faca ceva anume (de exemplu sa stranga jucariile de pe jos), sau copilul in sine  ne infurie, ci noi ne infuriem cand vedem ca nu ne asculta si nu strange jucariile de pe jos. Inaintea emotiei sta intotdeauna gandul. In acest caz gandurile de genul " Ar trebui sa ma asculte, daca nu inseamna ca nu sunt in stare sa-l stapanesc si sunt o mama rea", sau " E un copil rau!" determina emotia de furie. Incercati, atunci cand vedeti ca incepeti sa va infuriati sa spuneti STOP , ce ganduri imi trec prin minte? O data ce le-ati identificat, le puteti analiza intrebandu-va: "e logic sa gandesc asa?", "ma ajuta la ceva sa gandesc asa?",  "unde scrie ca asa trebuie sa stea lucrurile?". Veti vedea ca raspunsurile la aceste intrebari sunt contrare modului in care ganditi acum. De exemplu, daca analizam gandul din situatia de mai sus putem vedea ca inferenta "sunt o mama rea" ...dupa o situatie in care copilul nu si-a strans jucariile de pe jos...e destul de ilogica. E incorect sa ne evaluam global ca parinte dupa un incident specific. A fi parinte inseamna mult mai mult decat a disciplina copilul, asadar este ilogic a concluziona "sunt o mama rea" indiferent de ce greseala a facut copilul. Iarasi, cerintele absolutiste "trebuie sa ma asculte" sunt destul de rigide si e necesar, pentru a avea emotii sanatoase, sa le inlocuim cu "as prefera sa ma asculte, dar asta nu spune nimic despre calitatea mea de mama".  

           O data ce ati identificat gandurile, puteti controla emotia si astfel puteti adopta un comportament sanatos , sau dimpotriva unul nesanatos fata de copil (strigatul sau plesnirea copilului). De multe ori, din incapacitatea de a face fata / a tolera propria furie, parinti se descarca pe copii, dupa care realizeaza ca au gresit, au resentimente, se simt vinovati si incearca sa se apropie din nou de copil cumparandu-i o jucarie, pentru ca acesta sa-l ierte. In aceasta situatie copilul nu a invatat clar cum anume e de preferat sa se comporte si este confuz. Asadar, intr-o situatie viitoare nu stie care este comportamentul dezirabil, iar parintele se enerveaza din nou, iar striga...este un cerc vicios. Problema nu se rezolva. Daca ar fi sa sintetizam, ar arata astfel:

Situatie ->   Gandurile  ->   Emotiile    ->     Comportamentul   ->  Gandurile, emotiile,

                      parintelui          parintelui           parintelui                      comportamentul copilului

         Asadar, aveti grija ce ganditi, pentru ca aceste ganduri vor determina modalitatea in care gestionati furia, iar acest lucru va determina cum va comportati cu copilul dumneavoastra, iar acest lucru va determina cum va raspunde / reactiona copilul dumneavoastra.

         Atentie, comportamentul parintelui este un model pentru copii. Invata sa gestionezi furia si copilul tau va invata implicit modalitati de a se comporta in situatii dificile!!! De exemplu, daca un copil il loveste pe parinte si acesta se infurie, ii este apoi foarte dificil sa vada care este functia comportamentului "de ce m-a lovit? Ce doreste? are nevoie de atentie?" Pentru ca nu identifica functia comportamentului, parintele il pedepseste pe copil, striga la el sau il plesneste, copilul intelege ca nu a facut ceva bine, dar modelul parental este axat tot pe "strigat" si pe "lovit" iar copilul asta va continua sa faca. Un specialist va poate ajuta sa identificati functiile comportamentelor copiilor dumneavoastra, dupa care va poate invatat cum sa-i disciplinati corect, o disciplinare pozitiva care sa nu-i raneasca si care sa rezolve problema in sine si pe viitor, nu doar pe moment.

         Furia face imposibila disciplinarea pozitiva pentru ca atunci cand parintele este furios, nu poate aplica intr-o modalitate calma tehnici clare de descrestere a comportamentelor negative sau de crestere a celor pozitive.  Dintre acestea amintesc: 

Pentru cresterea comportamentelor pozitive:

•  Recompensarea eficienta (daca nu este facuta corect poate fi ineficienta sau chiar daunatoare, in sensul ca poti recompensa din greseala comportamente nedorite)
•  Planul cu puncte / buline (pentru copii mai mici, pentru a-si insusi comportamente specifice - aranjarea jucariilor seara inainte de culcare)
•  Regulile familiei (pentru copii mai mari, pentru disciplinarea sau pentru responsabilizare)
• "Regula bunicii"

Pentru descresterea comportamentelor negative:

• Stabilirea limiterlor
• Pauza sau "Time out"
• Retragerea de privilegii
• Ignorarea activa

          Pe de alta parte, legat de emotiile de furie a copiilor,  am auzit de multe ori de la parinti "un copil de 4-5 ani nu are dreptul sa ne enerveze". Este important pentru parinti sa inteleaga ca, desi ei considera ca furia copilului este gresita, este mai putin problematic decat a avea un copil care nu se enerveaza sau care nu este capabil sa experimenteze sau sa exprime furia! Incapabil sa se simta nervos, sa isi manifeste furia, acestuia ii poate lipsi capacitatea emotionala de a se simti ofensat de un comportament gresit al unui alt copil, sa isi dea seama ca ceva este in neregula si sa obiecteze contra unui tratament nepotrivit. De aceea, ideea propagata de parinti nu ar trebui sa fie „Furia este ceva rau” sau „Nu este ok sa te enervezi”, ci, mai degraba, „Constientizeaza-ti furia” " Invata sa faci fata emotiei de furie" si „Invata sa-ti folosesti furia in moduri constructive”. 

        Asadar, dragi parinti acceptati emotiile copiilor, incercati sa le intelegeti si aveti rabdare in a-i explica cu calm copilului ca este normal ceea ce simte, cum sa gestioneze ceea ce simte si cum este corect sa se comporte cand simte furie, cum este sanatos sa reactioneze.

        Iar in ceea ce ne priveste pe noi parintii, haideti sa acordam mai multa atentie emotiilor noastre distructive  si modalitatii in care gestionam aceste emotii. De masura in care lucram zilnic cu gandurile si emotiile noastre nesanatoase depinde bunastarea noastra zilnica, a copiilor nostri si a relatiei noastre cu acestia. Va doresc bafta multa si nu ezitati sa ma contactati daca aveti nevoie de mai multe informatii, sau daca doriti sa lucram impreuna pe un comportament specific!

Numai ganduri bune,
Loredana