sâmbătă, 4 octombrie 2014

Ticurile nervoase - afla cum pot fi combătute

                Clipitul des, flexarea degetelor, dresul vocii, legănatul, gesticulatul excesiv, rosul unghiilor, muşcatul buzelor sau tusea psihogena sunt ticuri nervoase întâlnite la tot pasul. Se instalează brusc şi sunt greu de ţinut în frâu. Există și situații în care copilul rămane cu o tuse după o lungă perioadă în care a avut o tulburare organică (bronsita de ex.). Alte situații, întalnite și la adulti, precum tusea psihogenă, nu are de fapt nici o cauza organică, ea manifestându-se mai degrabă datorită anxietății. Mecanismul prin care aceasta tuse se instalează și se manifesta este cel al condiționării clasice, prin care unele persoane folosesc tusea pentru o scadere a arousalului / a tensiunii, iar acest lucru repetându-se destul de des, se creeaza o asociere între tuse și scaderea arousalului, menținîndu-se astfel ticul nervos.
                Ticurile nervoase nu ameninţă sănătatea, însă sunt inestetice şi afectează calitatea vieţii, punandu-si amprenta mai ales asupra stimei de sine.  Pot fi stăpânite cu efort, însă frecvent "recidivează" mai intens. În general, copiii la care apar ticuri sunt hipersensibili şi interiorizati. De foarte multe ori, ticurile sunt «contagioase», mai ales în cazul copiilor care îşi imită colegul de bancă, prietenul, părintele etc. De la dresul vocii şi muşcatul buzelor la rosul unghiilor, dacă mama își roade unghiile, copilul va prelua acest obicei / comportament, prim mecanismul învățării prin observatie.
                Nu doar copiii, ci şi adulţii dezvoltă ticuri la stres. Fiecare persoană are un grup restrâns de ticuri principale, caracteristice, şi un alt grup mai larg de ticuri suplimentare, care se dezlănţuie în momentele de maximă tensiune. Femeile pot fi surprinse uneori cum își leagănă mâna prin păr de nenumarate ori, iar barbații... tind și ei să aibă unele comportamente repetitive specifice masculine. Apoi, am observat în ultimul timp la câteva persoane şi un tic verbal de genul "ştii?":)
                Ticurile nervoase sunt de cele mai multe ori motorii (clipit, gestică excesivă, înălţarea umerilor, dilatarea nărilor, respiraţie profundă, pufnituri, plescăituri, muşcatul buzelor şi al obrajilor, rosul unghiilor, lovitul picioarelor), dar pot fi şi "vocale", însoţite de diverse sunete (ecolalia, ciripituri, grohăituri, asocieri ilogice de cuvinte, tuse) exprimate violent, spastic.  Mai exista si ticurile complexe (care combină ticuri verbale cu mişcări ale corpului), acestea fiind foarte frecvente persoanelor ce suferă de Tulburarea Tourette.  
                Sindromul Tourette este o afecţiune neurologică relativ rară, numită şi „boala ticurilor“. În afara ticurilor, apare tendinta de a rosti cuvinte obscene si de a repeta automat cuvinte sau zgomote auzite la alţii. Primele simptome ale sindromului Tourette apar în intervalul de vârstă 2-15 ani şi constau în ticuri simple ale feţei, gâtului, mâinilor şi ale picioarelor. Apoi, după un ­anumit in­terval de timp, apar ticuri complexe, ­care se adaugă celor deja existente. În ma­jo­­ri­tatea ca­zu­rilor, ­aces­te ticuri sunt ­im­posibil de ­gestionat, dar ­există şi cazuri când manifestarea lor poate fi amânată până când bolnavul ajunge într-un loc în care îşi poate manifesta ticurile fără a de­ranja. Cauzele sindromului Tourette nu sunt complet cunoscute, dar pentru specialişti este evident faptul că moştenirea genetică joacă un rol important.
                În ceea ce priveste ticurile care nu pot fi integrate in Sindromul Tourette, cauzele clare ale ticurilor nu au fost descoperite până acum. Însă ceea ce se stie este ca, pe langa componenta genetica, lipsa somnului şi stresul joacă un rol important în declanşarea lor. O bună perioadă de timp, medicii au crezut că medicamentele folosite în tratamentul deficitului de atenţie la copii induc anumite ticuri, însă studii recente au demonstrat contrariul.
              Un pas important în intervenţia specifică ticurilor este conştientizarea comportamentului, pentru că, de cele mai multe ori, persoana nici nu constientizează că execută obiceiul nociv. De fapt, ticurile nu sunt inutile persoanei, aşa cum pot părea, ci o ajută în viaţa de zi cu zi. Mai exact, ele sunt un truc de care ne folosim pentru a diminua din disconfortul emoţional şi uneori chiar din disconfortul fizic resimţit în anumite situaţii. Tocmai din acest motiv ele sunt mai evidente şi au o frecvenţă mai mare când persoana predispusă la ticuri trece printr-o perioadă mai dificilă din punct de vedere emoţional sau este mai stresată decât în mod obişnuit. Persoanele anxioase prezintă mai des decât celelalte diferite ticuri, iar tratarea anxietăţii reprezintă şi soluţia pentru eliminarea lor.
                În unele cazuri, doar înlocuim un tic mai vechi cu unul mai nou. Multe persoane cred că dacă ignoră aceste ticuri la copii, acestea vor disparea de la sine. Există cazuri rare în care acest lucru se întamplă, deși nu se știe dacă ticul nu a fost de fapt înlocuit cu un alt comportament (de exemplu, rosul unghiilor să fie înlocuit de fumat, pe măsura ce persoana a crescut). Vestea bună este că, în funcție de cauze, ticurile pot fi atenuate şi, în multe situaţii, „vindecate".
                Tratamentul psihoterapeutic în cazul ticurilor nervoase se bazează pe două abordări. Prima se refera la tehnici psihoterapeutice ce abordează anxietatea - care stă de cele mai multe ori la baza ticurilor. Aici putem exemplifica restructurarea cognitivă, tehnicile de relaxare, tehnicile de control a respirației, tehnici de mindfulness. Cea de-a doua este o abordare comportamentală, care printr-un protocol comportamental numit Habbit Reversal își propune, prin mai multi pași, să înlocuiasca în final comportamentul neadecvat propriuzis ce stă la baza ticului, cu unul opus pozitiv şi astfel să se realizeze extincția ticului.
                Cu cât problema ticurilor este abordată cu seriozitate și nu cu indiferența, aceasta poate ramâne în categoria acelor probleme rezolvabile, iar aceasta este prima veste bună. A doua veste bună este că există specialiști care au competențele necesare pentru a se ocupa de acest aspect. Dacă și al treilea criteriu este îndeplinit - cel ce ține de disponibilitatea persoanei cu ticuri, sau a părinților în cazul copiilor cu ticuri, de a se implica în remiterea problemei, succesul este de cele mai multe ori garantat.

Cu drag,
Loredana