joi, 5 mai 2016

Aşteptarea...

                                                                   "Asteptand/ Pending" - Anamaria Muntean

        Cu toţii suntem puşi în postura în care suntem nevoiţi să aşteptăm. Avem de aşteptat la semafor, aşteptăm la casa de marcat în supermarket, aşteptăm să termine celalalt ce are de spus, aşteptăm să se termine programul de la serviciu, aşteptăm să ne recuperăm din boală, aşteptăm promovarea, aşteptăm să întâlnim iubirea... Capacitatea de a aştepta este un test al maturităţii. În psihologie se vorbeşte despre acest lucru ca fiind capacitatea de a suporta recompensa amânată.

        M. Scott Peck scria: “ Amânarea recompensei este un proces al programării durerii şi plăcerii în viaţă în aşa fel încât să măreşti plăcerea prin confruntarea şi experimentarea durerii mai întâi, astfel încât să termini cu ea. Acesta este singurul mod decent de a trai.”
Daniel Goleman a scris o carte foarte cunoscută în care susţine că o persoană are succes în viaţă sau este o persoană adaptată, nu datorită atât de mult inteligenţei cognitive,cât celei ce ar putea fi nu-mită inteligenţa emoţională. În miezul inteligenţei emoţionale se află capacitatea de a amâna recom-pensa şi de a nu trăi la voia impulsului de moment. Există un experiment celebru exact pe acest feno-men care este numit “testul cu bomboane”. Câţiva copii de 4 ani sunt aduşi în faţa unui adult, cel ce conduce experimentul, şi sunt anunţaţi că acesta trebuie să iasă câteva momente. Pe masă este un bol cu bomboane. Copilului i se spune ca poate mânca o bomboană, dar, dacă aşteaptă până când se va întoarce, şi se poate abţine de la a nu mânca bomboana, va primi două bomboane. Unii copii au ales să-şi amâne recompensa, alţii nu. O echipă de la Universitatea Stamford a urmărit aceşti copii în decurs de câşiva ani şi există diferenţe seminificative în ceea ce priveşte adaptabilitatea şi funcţiona-rea în diversele aspecte ale vieţii între cei ce au reuşit să-amâne recompensa şi cei ce nu au reuşit (la testele SAT cei ce au ales să aştepte au avut o medie cu 201 puncte mai mare decât a acelora care nu au aşteptat). Deasemenea studiile au arătat că un control slab al impulsurilor este foarte des asociat cu delincvenţa, abuzul de alcool sau droguri şi divorţul.
      

       Sistemul motivaţional are la bază recompensa, şi indiferent dacă dorim să o folosim sau nu în educarea copiilor noştri, modalitatea în care părintele foloseşte (sau nu) recompensa are un impact major asupra dezvoltării emoţionale a copilului.Iar ajutarea / asistarea copilului sau adolescentului în dezvoltarea abilităţii de a-şi amâna recompensa este de o importanţă vitală,mai ales când vorbim despre adicţie - acest fenomen atât de des întâlnit azi în special la adolescenţi. În dependenţe, circui-tul recompensei şi toleranţa la frustrare sunt aspecte de bază esenţiale, de la care se pleacă în terapie. Astfel, părinţii pot contribui din acest punct de vedere la creearea de oportunităţi în care copilul sau adolescentul să fie nevoit să înveţe pe propria piele cum să tolereze frustrarea şi disconfortul cauzat de faptul că nu primeşte “imediat” ceea ce-şi doreşte, sau poate să-i pună totul “imediat” la dispoziţie, ca acesta nu fie nevoit să se simtă frustrat, sabotând astfel maturizarea sa emoţională.
        
        Din punct de vedere al parentingului, dragi părinţi, nu le facem nici un favor copiilor noştri atunci când sărim să le îndeplinim fiecare solicitare, ca şi cum aşteptarea şi frustrarea pe care o simte copilul în acele momente când nu primeşte imediat ce-şi doreste ar fi catastrofal de dăunătoare. Ba mai mult, le facem un defavor pentru că nu le oferim oportunitatea de a-şi autoregla emoţional frustrarea, aici fiind locul în care noi ca şi părinţi ar trebui să lucrăm: în a-i ajuta să gestioneze frustrările, să-şi controleze impulsul de moment şi să ....aştepte. Dar pentru asta, e necesar ca noi să putem gestiona frustrarea şi să fim confortabili în a aştepta.


        Da, copiii au nevoie de atenţia părintelui, de implicare acestuia de dragostea, afecţiune şi înţele-gere. Totuşi, un părinte este doar un om, cu propriile nevoi, dorinţe, frustrari şi resurse limitate. Un program parental are ca şi motto: “nu trebuie să fim părinţi perfecti, este ok să fim părinţi suficient debuni”. Iar studiile din ataşament confirmă acest lucru. Acestea arată că dacă în proporţie de 30% din situaţii reuşim să răspundem optim nevoilor emoţionale ale copiilor noştri, aceştia vor dezvolta un ataşament securizant. Aşadar, este ok să nu sărim ca arşi atunci când copilul are o solicitare şi chiar putem face asta fără să ne simtim vinovaţi. Despre aceasta emoţie atât de distructivă - vinovăţia - îmi propun să scriu într-un articol următor.
                                                                          "În aşteptare..." - Loredana Pod

        Ce mai este important atunci când aşteptăm este ceea ce facem în timp ce aşteptăm. Să aşteptăm pasiv nu este un lucru util, adaptativ sau funcţional, deşi uneori poate fi extrem de confortabil. Citim, ne pregătim, ne dezvoltăm, acţionăm sau nu acţionăm cu răbdare? Cum percepem ce va urma, cum tolerăm disconfortul, ce strategii avem, ce gânduri ne inundă mintea, câtă speranţă avem şi câtă încre-dere că se va întâmpla ceea ce aşteptăm? Credem în noi, într-o putere mai mare sau în nimic?
Răspunsul la aceste întrebări cred sunt esenţiale şi fac diferenţa.


        Personal, încă mai am de învăţat lecţia aşteptării, încă mai am de şlefuit limitele ce mă împiedică să ascult până la sfârşit, să nu mă las pradă impulsului de moment, să-mi amân recompensa, să îl las pe copilul meu să înveţe cum să tolereze propria frustrare, să îl asist dar să îi dau timp să-şi dezvolte această abilitate (asta simt că este o adevărată provocare) dar cu cât exersez mai mult, cu atât devin mai bună la asta, cu atât îmi iese mai bine.

Remember, practice makes it better!

Cu drag,
Loredana



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu