Curatenia de Paste..in suflet

            Fiecare dintre noi am facut in saptamana anterioara Sarbatorilor de Paste obisnuita curatenie. Si cum atunci cand faci curatenie gasesti lucruri pe care nu le mai folosesti, sau nu mai ai nevoie de ele, gasesti lucruri ce trebuiesc reparate, constientizezi lipsuri pe care le ai in legaura cu obiectele casnice, asa se intampla si atunci cand ne gandim la “curatenia” pe care o facem in interior. Postul pastelui de fapt la aceasta se refera, din punctul meu de vedere.

 Bineinteles, despre oricare curatenie ar fi vorba ajungem uneori ca lipsurile pe care le constientizam sa aduca frustrari. Fie ca nu gasesc o pereche de pantaloni sau o camasa, sau ca nu am o masina de tocat carne, pana la lipsuri mai mari care uneori se pot referi la un loc pe care sa-l numim “acasa”sau un partener, sau un copil, sau o familie. Indiferent la care dintre acestea ne-am referi, sa nu uitam ca sunt lucruri exterioare si cand spun exterioare ma refer la FORMA. Da, nu neg ca forma (imaginea de la exterior) este extrem de importanta, mai ales atunci cand mergi la un interviu de angajare :). Cu toate ca ofera o carcasa pentru FOND (ceea ce e valoros si sta la interior), forma este supraevaluata in zilele noastre.

Am intalnit persoane care se concentreaza excesiv pe forma. Acesta poate sa porneasca de la 'sa am masina', 'sa ma imbrac bine', 'sa am o casa mobilata la ultima moda', pana la 'sa par ca am o relatie buna cu sotul'...in mare 'sa am o imagine super in societatea'. Sigur, dupa cum spuneam imaginea exterioara este importanta, mai ales in zilele noastre, pentru ca spune ceva despre ce este la interior. Totusi intr-o lume a evaluarilor…din pacate.. tot mai multe persoane tind sa-i evalueze global pe ceilalti din jurul lor dupa ceea ce vad in exterior. Desi e importanta, forma fara fond aduce cu sine multe frustrari.

 Azi, multi dintre noi ne focusam prea mult pe forma, pe ce se vede din exterior si lucram mai putin la fond, la ce avem in interior, ce emotii, ce ganduri, ce relatii avem cu cei din jur. Da, lumea vede un cuplu in public si ii admira…dar nu stiu acasa…in intimidate cum isi vorbesc unul altuia, cum se iubesc, cum se respecta…Da, lumea vede o femeie superba la volanul unei maisni superbe…..dar nu stie ce este in sufletul ei. Un copil este imbracat  foarte cool la biserica sau la un party…dar asta conteaza? Sau conteaza daca e un copil bucuros...

Recomandarea mea este sa incercam, sa ne indreptam privirile mai mult spre interior, spre fond, spre gandurile noastre, spre emotiile noastre, sa ne conectam cu partea spirituala din noi, sa ne regasim identitatea, cine suntem si ce ne deosebeste de ceilalti, cu bune si cu rele, sa ne acceptam neconditionat pe noi si pe ceilalti, sa invatam sa toleram frustrarile si sa avem relatii armonioase cu cei din jur. Altfel, forma isi pierde valoarea.

Cu bine,

Loredana

Raul mai puternic decat binele? Look again and...be grateful!

          Va scriu despre un articol, bazat pe multe studii de specialitate, care explica de ce influenta raului este mai puternica decat cea a binelui. Acest lucru nu are ca si scop sa va deprime, desi poate la prima vedere acesta e primul impuls, :) ci doar ca sa INTELEGEM cum functioneaza creierul uman si DE CE functioneaza asa. 

          Atunci cand am inteles, putem sa constientizam, de exemplu... de ce ne aducem aminte mai mult intamplarile negative dintr-o casnicie decat cele pozitive? De ce ne dor mai tare aspectele negative ce se spun despre noi (criticile), iar cele pozitive nu prea au asa de mare putere (complimentele) incat sa le stearga pe cele negative... De ce ne amintim mai degraba evenimentele negative din trecut?  De ce in mintea noastra persista mai mult un eveniment negativ decat unul pozitiv? Sunt intrebari pe care mi le-am adresat, iar acest articolul despre care va vorbesc raspunde foarte acurat la ele.

         Sa fie frecvenţa mai mare a evenimentelor negative care  face ca acestea să fie mai prezente în mintea noastră?.... Se pare ca raspunsul este nu, deoarece cu totii avem parte si de evenimente placute si de evenimente negative. Se întâmplă ca uneori să pierdem, alteori câştigăm, uneori greşim, alteori lucrurile ne ies perfect, uneori suntem criticaţi, alteori suntem lăudaţi. 
            Pe baza studiilor din domeniu, iata cateva motive pentru care evenimentele negative au o pondere mai mare in viata noastra, preluate din articol:

1. Nevoia de protectie. De-a lungul evolutiei omul a invatat ca este mai adaptaviv sa fie in alerta pentru a sesiza stimulii amenintatori decat pe cei pozitivi.

2. Evenimentele negative dor mai tare, avem nevoie de mai mult timp sa integram o critica decat faptul ca ceilalti ne plac.

3. Consecintele evenimentelor negative persista mai mult in mintea nostra decat cele pozitive.

4. Investim mai multe resurse pentru a face faţă evenimentelor negative, acestea sunt mai profund procesate, mai puternic codate în memoria noastră, în consecinţă amintirea lor este mai vie decât amintirea unor evenimente pozitive.

5. Răul ne învaţă bine - Se zice că învăţăm din greşelile noastre.

           "Marile crize existenţiale au fost sursa unor importante opere de artă, problemele omenirii au fost cele care au împins civilizaţia înainte şi au stimulat progresul, marile companii au învăţat din erorile pe care le-au făcut, lucru care le-a asigurat dezvoltarea. Una din strategiile care i-au asigurat succesul lui Bill Gates a fost analiza erorilor care se făceau şi a nerealizărilor (la întâlnirile cu şefii diferitelor departamente era interesat în primul rând de ce anume nu s-a realizat şi ce erori s-au făcut)."

          De aceea este benefic sa fim recunoscatori si pentru momentele negative din viata noastra, ele ne "sculpteaza" in ceea ce urmeaza sa devenim: cea mai buna varianta a noastra.

          Si totusi, ce e de facut pentru a contracara aceasta tendinta innascuta a creierului nostru? We can fight back! Din punctul meu de vedere, e necesara focusarea constienta, voita si intentionata a atentiei spre lucrurile pozitive din viata noastra, care exista in viata oricui, dar e necesar efort constient sa le VEDEM cu adevarat si sa fim  RECUNOSCATRI pentru ele. 
          Da, despre recunostiinta este vorba, ea se refera la "conştientizarea și atitudinea mulțumitoare față de lucrurile bune care se întâmpla" (Seligman). Pe langa faptul că prezice satisfacția in  viață,  recunoștința, ca și emoție pozitivă are capacitatea de a lărgi resursele noastre cognitive și comportamentale. 
            Efectele benefice ale recunostiintei nu se opresc aici, dar ideea de baza este urmatoarea: cu cat incepem mai repede sa fim recunoscatori in relatia cu familia, partenerul, copiii, in ceea ce priveste locul de munca, in pofida lucrurilor negative care exista cu siguranta (vezi articoul anterior cu reversul medaliei :) ), cu atat vom duce o viata mai placuta, mai echilibrata si plina de sens. 

          

So...be grateful! I'm already working on it! :)

Cu bine, 

Loredana

Referinte:

Baumeister, R.F., Bratslavsky, E., Finkenauer, C., Vohs, K.D. (2001). Bad Is Stronger Than Good. Reviewof General Psychology, vol. 5, no. 4.

Seligman, M.E.P. (2002Seligman, M.E.P. (2002). Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment. New York: Free Press.

How to end your suffering

           Am citit recent un articol despre alchimia durerii, in care am gasit niste idei pe care m-am gandit sa vi le impartasesc. 

          Incercam zilnic sa corectam starile negative pe care le avem, dar uitam de multe ori ca ele au totusi o functie importanta in viata noastra, altfel nu ar exista. Frica, de exemplu ne ajuta sa percepem un pericol, iar fara ea am evalua gresit mediul inconjurator si probabil ne-am gasi in situatii periculoase mai des (ex. frica de inaltime). Durerea, este benefica pentru ca ne arata ca ceva nu functioneaza bine, sau am facut anumite excese (ex. durerea fizica). Ambele, frica si durerea sunt semnale de alarma care ne arata ca trebuie sa modificam ceva in viata noastra iar pentru asta putem fi recunoscatori chiar. :)

          Cat despre suferinta, aceasta este optionala din punctul meu de vedere sau mai degraba o alegere de a sta in frica si in durere in loc sa schimbi mediul (intern sau extern). Problema cea mai mare este ca, dupa o anumita perioada apare obisnuinta cu aceasta frica sau durere...si uite asa o ducem in spate pentru ca ne-am obisnuit cu ea si oricat de rau ar fi, e un rau pe care il cunoastem. Iar apoi, cand apare o oportunitate (ceva nu ne reuseste, cineva ne-a jignit) dam vina pe celalalt, pe lume, pe situatie, pe horoscop, pe criza, pe ghinion...sau orice ne vine in minte pentru a nu ne asuma ceea ce simtim sau situatia in care ne aflam. 

             Ca si concluzie, haideti sa ne asumam si sa acceptam ceea ce simtim, sa acceptam situatiile in care ne gasim, sa incetam sa putem vina si responsabilitatea pe umerii celorlalti, pentru ceea ce noi traim si simtim si ca incercam sa iesim din zona noastra de confort pentru a schimba ceea ce trebuie schimbat (intern sau extern). Ceea ce nu acceptam nu putem schimba! Doar ALEGAND sa schimbam ceea ce ne provoaca suferinta putem creste, putem sa ne dezvoltam personal, putem deveni mai buni, putem convietui in armonie, putem darui mai multa iubire. :)

Iata fragmente din articol:

„    ...Viața pare o luptă permanentă pentru evitarea durerii, iar atunci când plăcerea este disponibilă, o refuzăm, în numele obișnuinței de a suferi. Ba chiar, unii fac din durere o virtute, din suferință o cale spirituală sau o cerință a destinului..

      ....Curajul nu este absența fricii, ci puterea interioară ca, în ciuda fricii pe care o simțim, să acționăm ca și cum nu ne-ar fi frică. La fel este cu furia, cu tristețea, cu dezamăgirea și cu orice altă stare inconfortabilă de articulare a energiei interioare. Antidotul nu este anihilarea stării respective, ci puterea de a acționa în această dimensiune ca și cum nu am simți-o. Fără să o negăm, fără să luptăm cu ea...doar sa o acceptam!

... pentru a depăși frica sau durerea, trebuie mai întâi să o acceptăm ca stare a propriei noastre ființe. Dacă nu o acceptăm, ne vom lupta cu starea, iar acest lucru o va accentua. Lupta cu durerea amplifică durerea, nu o diminuează. Lupta cu frica, amplifică frica. Pentru a fi depășită, starea trebuie recunoscută, validată și integrată.

        

       ....Situațiile de viață, relațiile în care suntem implicați, contextul vieții noastre, interacțiunile cu ceilalți, nu sunt decât oglinzi ale evenimentelor și stărilor care survin în spațiul interior... Căutăm în exterior tot ceea ce nu ne oferim singuri, iubirea, respectul, încrederea, speranța. Și pentru că exteriorul nu e decât o reflexie a interiorului, ceilalți ne refuză ceea ce nu ne dăm singuri... Contextele, scena pe care se petrece drama, pare diferită, dar pretutindeni se joacă aceeași piesă de teatru al aspectelor...

Conștiență, responsabilitate, Alegere

         Putem, desigur, alege să rămânem în experimentarea durerii, pentru orice motiv. Dar această alegere implică responsabilitatea stării. Eu sunt cel care alege să rămână ancorat în durere. Și tot eu pot ieși din experiența durerii, atunci când doresc. Nu depinde de altcineva. Conștiența deci, aduce după sine asumarea responsabilității pentru stările experimentate, dar și posibilitate eliberării de ele, fără a depinde de celălalt sau de context ".

Numai ganduri bune,

Loredana

Sursa: Agnis –www. calatoriainimii.net

Katie Byron, „Iubește ceea ce este”

Atitudinea conteaza! Mai ales in relatia cu copiii!

          Atunci cand nu ne oprim pentru cateva momente sa reflectam asupra comportamentului copilului si al nostru, ajungem sa ne invartim in cerc si sa facem zilnic aceleasi greseli de genul stimul-reactie. Ti s-a intamplat vreodata sa te auzi spunand copilului tau "de cate ori ti-am spus sa...?" sau "ti-am spus de 1000 de ori sa nu..." si totusi sa continui sa faci zilnic asta, sa te infurii si apoi sa lupti cu frustrarea si lucrurile sa nu se schimbe?

          Asta pentru ca atunci cand facem aceleasi lucruri over and over,  e putin probabil sa avem un alt rezultat. E foarte important ce atitudine avem atunci cand formulam o cerinta sau cand oferim o recompensa. Asadar, iata cateva sugestii pentru a creste comportamentele pe care le dorim la copiii nostri (sa-si adune lucrurile, sa se imbrace, sa se incalte, sa mearga sa se spele pe dinti, sa stea cuminte la masa si sa manance, sa aiba rabdare pana termini conversatia de la telefon, etc.) si pentru ca cele negative sa dispara (sa nu mai tranteasca jucariile, sa nu arunce cu mancare, sa nu-l traga de haine pe fratele sau,  etc.)

       Atitudinile pozitive (privirea persoanei, înclinarea capului, zâmbete, ascultare, mângâieri, îmbratisare, formularea unor intrebari, recompensare, lauda, atingerea calda), pot functiona daca doresti sa cresti frecventa comportamentelor pozitive ale copilului.

       Atitudinile negative (solicitarile repetate, critici, mustrari, ironizari, comparatii, tipete, amenintari, reprosuri, adresarea pe un ton foarte ridicat, privire încruntata) vor face tot sa cresca in frecventa comportamentul respectiv, acesta va aparea tot mai des în loc de a disparea! Asa-i ca e pe dos? Pai nu de-aceea ridicam vocea la copil sa-l facem sa ne asculte si sa-si schimbe comportamentul? Totusi studiile de zeci de ani ne arata / ne demonstreaza ca efectiv nu functioneaza! Un copil nu-si schimba comportamentul daca strigam sau daca-l "lovim la fund" el doar se opreste din acel comportament, iar acest lucrul nu-l impiedica deloc sa se comporte / sa reactioneze la fel cu prima ocazie. Raspunsul nu e aici...

       Raspunsul e aici: :) Ce putem noi sa facem pentru ca un copil sa nu se mai comporte urat este sa laudam  sau sa recompensam comportamentele bune si sa le ignoram pe cele negative.  Lipsa atitudinilor - atunci cand e vorba de comportamente negative (evitarea contactelor vizuale, distanta fizica, retragerea, parasirea camerei, lipsa unui raspuns, refuzul de a vorbi) determina comportamentul negativ sa alunece în fundal si sa dispara! Se mai numeste si ignorare activa sau intentionata, in sensul ca alegem sa nu acordam atentie copilului pentru comportamentul sau negativ. Sigur, e necesar ca in acelasi timp sa recompensam cu atitudini pozitive compotamentele pozitive. Atentie, ignorarea activa nu este de preferat sa o utilizati in cazul agresivitatii fizice, aici intervenindu-se cu alte tehnici parentale.

       Incercati!...si astept raspuns de la voi daca a functionat, iar daca nu...de ce credeti ca nu a functionat? :) Bafta!

Numai bine,
Loredana

Cum invat sa-mi asum pierderea?

Sau despre reversul monedei...

Multi dintre noi dorim sa le avem pe toate. Percepem mesaje de pretutindeni care ne spun "You can have it all!" si in mare parte sunt de acord cu aceste mesaje. E dreptul nostru sa avem vise marete si e chiar indicat sa fie asa.

Totusi, din punctul meu de vedere nu le putem avea pe toate. Argumentul...nu exista situatia perfecta, decizia perfecta, viata perfecta si oricat de mult am dori sa le avem pe toale "all in one", e putin probabil ca acest lucru sa se intample. Iar din acest punct de vedere este mai sanatos sa ne asuma pierderile, adica sa intelegem ca fiecare situatie are bune si rele si ca  fiecare moneda are doua parti. Daca nu ne asumam ceea ce am pierdut, alegand varianta care am crezut ca este cea mai buna pentru noi, e posibil sa ramanem ancorati in trecut, imaginandu-ne in continuu "cum ar fi fost daca..."

Azi am inteles ca trebuie sa accept ca fiecare moneda / medalie are reversul ei, ca fiecare decizie dificila din viata noastra este dificila tocmai pentru ca sunt plusuri mari de ambele parti, iar daca am ales una dintre ele, sa-mi asum ce am pierdut dincolo.Cand am realizat acest lucru, am constientizat ca atunci cand aleg "Cap" nu pot ramane si cu avantajele din "Pajura", iar daca raman prinsa in cate lucruri pozitive avea sa-mi aduca "pajura"...nu ma pot bucura de alegerea facuta. 

Mai specific, pentru cei carora li se pare ca am folosit prea multe metafore ;) Cand avem de luat o decizie, de exemplu sa alegem intre doua gradinite pentru copilul nostru, fiecare varianta are plusuri si minusuri. Am trecut recent prin aceasta decizie si recunosc, mi-a fost extrem de dificil sa fac o alegere. Ambele aveau multe parti bune si imi era foarte greu sa "let go" sa aleg pozitivul de la una si sa renunt la partile bune ale celeilalte. Astfel am ramas intr-o stare de indecizie pentru mult timp. Atunci am inteles ca trebuie sa-mi asum pierderile, doar in acest fel pot sa merg mai departe intr-o modalitate sanatoasa. Pentru mine a fost eliberator! Un alt exemplu ar fi o sarcina de lucru, in care cu cat investim mai mult timp si efort(cost) in aprofundare, putem intra mai mult in complexitatea problemei (castig), iar daca alocam putin timp (castig), pierdem din profunzime sau corectitudine (cost) .. 

Recent am intalnit si expresia "situatie castig-castig", o situatie in care ambele parti au de castigat. Problema aici este ca uneori, ce e castig-castig dintr-o perspectiva e posibil sa nu fie impartasit la fel de cealalta parte. Iar apoi, situatia de compromis presupune tocmai ca ambele parti sa castige si presupune si ca ambele parti sa-si asume ce anume ii costa acest lucru, sa piarda. Eu asta vad in compromis ce anume pot sa imi asum ca am castigat si cu ce anume pot sa traiesc ca am pierdut :). "Take a little, give a little.."

Probabil totul are legatura cu Echilibrul din viata noastra. Incercam sa ne dezvoltam cariera si pierdem timp pretios petrecul cu copilul nostru. Incercam sa obtinem multi bani pentru a ne bucura de anumite privilegii, ca mai apoi sa nu mai avem timp sa ne bucuram de ele. Exemplele sunt multiple! Priviti in viata de zi cu zi a fiecaruia si e posibil sa vedeti asemenea forte care inclina balata intr-o parte sau alta. Sa fim atenti la cum echilibram lucrurile in viata noastra, pentru ca atunci cand castigam ceva e foarte probabil sa pierdem ceva de cealalta parte. 

Cuvantul de baza este Acceptarea. Acceptarea situatiilor de viata complexe care nu sunt niciodata perfecte (au parti bune si rele), acceptarea deciziilor pe care le-am luat, constientizand faptul ca nu exista decizia perfecta, acceptarea oamenilor din viata noastra, intelegand ca nimeni nu e perfect, oricat de "perfect" ar parea el sau viata sa.

P.S.: cu cat am scris mai detaliat (castig), e posibil ca unii dintre voi sa nu fi avut rabdare sau timp sa citeasca in intregime (cost) :) Dar e ok...imi asum! :)

Numai ganduri bune,
Loredana

Alan Kazdin despre recompense si pedepse

PEDEAPSA: de ce este atat de prezenta in practicile de disciplinare ale parintilor? de ce este ineficienta pe termen lung? 
Vedeti mai jos si alternativa pozitiva la pedeapsa! Atentie...functioneaza! :)

Despre furie si parenting

          A fi parinte nu e un lucru usor, e necesara multa rabdare - sau altfel spus toleranta ridicata la frustrare, in schimb ne aduce extrem de multe satisfactii.

          Conceptul de parenting este unul relativ nou in cultura noastra si se refera, in sens larg, la totalitatea interactiunilor parinte - copil, comportamentele  ce stau la baza acestei interactiuni, emotiile si convingerile pe care le au parintii despre copiii lor si despre ei insisi.  In sens restrâns parentingul se refera la practicile de disciplinare a copiilor, acestea fiind strans legate de aspectul comportamental al parentingului. Parentingul este deasemenea o experienta emotionala, iar autoreglarea emotionala a parintelui atunci cand isi disciplineaza copilul este un aspect extrem de important. Practic, o disciplinare corecta a copiilor nu poate sa aiba loc daca parintele are emotii puternice, precum furia. In concluzie, parentingul are mai multi determinanti: factori circumstantiali (stresul cotidian), factori emotionali (emotiile pe care le simtim in interactiunea parinte-copil) si factori cognitivi (cum si ce gandim despre noi si despre copiii nostri).

          In acest articol ma voi concentra mai mult pe factorii emotionali si in special pe emotia de furie. Cu toate acestea este aproape imposibil sa vorbim de emotii fara sa luam in considerare la ce ne gandim atunci cand ne infuriem. 

          Ideea de baza a psihologiei cognitiv-comportamentale este aceea ca NU evenimentele de viata sau situatiile ne provoaca emotii negative ci cum interpretam  (ce gandim) noi despre aceste situatii determina emotiile negative... sau pozitive :) Astfel, nu esecul in a-l determina pe copil sa faca ceva anume (de exemplu sa stranga jucariile de pe jos), sau copilul in sine  ne infurie, ci noi ne infuriem cand vedem ca nu ne asculta si nu strange jucariile de pe jos. Inaintea emotiei sta intotdeauna gandul. In acest caz gandurile de genul " Ar trebui sa ma asculte, daca nu inseamna ca nu sunt in stare sa-l stapanesc si sunt o mama rea", sau " E un copil rau!" determina emotia de furie. Incercati, atunci cand vedeti ca incepeti sa va infuriati sa spuneti STOP , ce ganduri imi trec prin minte? O data ce le-ati identificat, le puteti analiza intrebandu-va: "e logic sa gandesc asa?", "ma ajuta la ceva sa gandesc asa?",  "unde scrie ca asa trebuie sa stea lucrurile?". Veti vedea ca raspunsurile la aceste intrebari sunt contrare modului in care ganditi acum. De exemplu, daca analizam gandul din situatia de mai sus putem vedea ca inferenta "sunt o mama rea" ...dupa o situatie in care copilul nu si-a strans jucariile de pe jos...e destul de ilogica. E incorect sa ne evaluam global ca parinte dupa un incident specific. A fi parinte inseamna mult mai mult decat a disciplina copilul, asadar este ilogic a concluziona "sunt o mama rea" indiferent de ce greseala a facut copilul. Iarasi, cerintele absolutiste "trebuie sa ma asculte" sunt destul de rigide si e necesar, pentru a avea emotii sanatoase, sa le inlocuim cu "as prefera sa ma asculte, dar asta nu spune nimic despre calitatea mea de mama".  

           O data ce ati identificat gandurile, puteti controla emotia si astfel puteti adopta un comportament sanatos , sau dimpotriva unul nesanatos fata de copil (strigatul sau plesnirea copilului). De multe ori, din incapacitatea de a face fata / a tolera propria furie, parinti se descarca pe copii, dupa care realizeaza ca au gresit, au resentimente, se simt vinovati si incearca sa se apropie din nou de copil cumparandu-i o jucarie, pentru ca acesta sa-l ierte. In aceasta situatie copilul nu a invatat clar cum anume e de preferat sa se comporte si este confuz. Asadar, intr-o situatie viitoare nu stie care este comportamentul dezirabil, iar parintele se enerveaza din nou, iar striga...este un cerc vicios. Problema nu se rezolva. Daca ar fi sa sintetizam, ar arata astfel:

Situatie ->   Gandurile  ->   Emotiile    ->     Comportamentul   ->  Gandurile, emotiile,

                      parintelui          parintelui           parintelui                      comportamentul copilului

         Asadar, aveti grija ce ganditi, pentru ca aceste ganduri vor determina modalitatea in care gestionati furia, iar acest lucru va determina cum va comportati cu copilul dumneavoastra, iar acest lucru va determina cum va raspunde / reactiona copilul dumneavoastra.

         Atentie, comportamentul parintelui este un model pentru copii. Invata sa gestionezi furia si copilul tau va invata implicit modalitati de a se comporta in situatii dificile!!! De exemplu, daca un copil il loveste pe parinte si acesta se infurie, ii este apoi foarte dificil sa vada care este functia comportamentului "de ce m-a lovit? Ce doreste? are nevoie de atentie?" Pentru ca nu identifica functia comportamentului, parintele il pedepseste pe copil, striga la el sau il plesneste, copilul intelege ca nu a facut ceva bine, dar modelul parental este axat tot pe "strigat" si pe "lovit" iar copilul asta va continua sa faca. Un specialist va poate ajuta sa identificati functiile comportamentelor copiilor dumneavoastra, dupa care va poate invatat cum sa-i disciplinati corect, o disciplinare pozitiva care sa nu-i raneasca si care sa rezolve problema in sine si pe viitor, nu doar pe moment.

         Furia face imposibila disciplinarea pozitiva pentru ca atunci cand parintele este furios, nu poate aplica intr-o modalitate calma tehnici clare de descrestere a comportamentelor negative sau de crestere a celor pozitive.  Dintre acestea amintesc: 

Pentru cresterea comportamentelor pozitive:

•  Recompensarea eficienta (daca nu este facuta corect poate fi ineficienta sau chiar daunatoare, in sensul ca poti recompensa din greseala comportamente nedorite)
•  Planul cu puncte / buline (pentru copii mai mici, pentru a-si insusi comportamente specifice - aranjarea jucariilor seara inainte de culcare)
•  Regulile familiei (pentru copii mai mari, pentru disciplinarea sau pentru responsabilizare)
• "Regula bunicii"

Pentru descresterea comportamentelor negative:

• Stabilirea limiterlor
• Pauza sau "Time out"
• Retragerea de privilegii
• Ignorarea activa

          Pe de alta parte, legat de emotiile de furie a copiilor,  am auzit de multe ori de la parinti "un copil de 4-5 ani nu are dreptul sa ne enerveze". Este important pentru parinti sa inteleaga ca, desi ei considera ca furia copilului este gresita, este mai putin problematic decat a avea un copil care nu se enerveaza sau care nu este capabil sa experimenteze sau sa exprime furia! Incapabil sa se simta nervos, sa isi manifeste furia, acestuia ii poate lipsi capacitatea emotionala de a se simti ofensat de un comportament gresit al unui alt copil, sa isi dea seama ca ceva este in neregula si sa obiecteze contra unui tratament nepotrivit. De aceea, ideea propagata de parinti nu ar trebui sa fie „Furia este ceva rau” sau „Nu este ok sa te enervezi”, ci, mai degraba, „Constientizeaza-ti furia” " Invata sa faci fata emotiei de furie" si „Invata sa-ti folosesti furia in moduri constructive”. 

        Asadar, dragi parinti acceptati emotiile copiilor, incercati sa le intelegeti si aveti rabdare in a-i explica cu calm copilului ca este normal ceea ce simte, cum sa gestioneze ceea ce simte si cum este corect sa se comporte cand simte furie, cum este sanatos sa reactioneze.

        Iar in ceea ce ne priveste pe noi parintii, haideti sa acordam mai multa atentie emotiilor noastre distructive  si modalitatii in care gestionam aceste emotii. De masura in care lucram zilnic cu gandurile si emotiile noastre nesanatoase depinde bunastarea noastra zilnica, a copiilor nostri si a relatiei noastre cu acestia. Va doresc bafta multa si nu ezitati sa ma contactati daca aveti nevoie de mai multe informatii, sau daca doriti sa lucram impreuna pe un comportament specific!

Numai ganduri bune,
Loredana