Psihoterapia si spiritualitatea

Pentru multi dintre noi Sarbatorile pascale au fost un prilej de reconectare cu divinul, cu  spiritualitatea.

 Ca si terapeut format in acest domeniu vast al psihologiei, care este pe buna dreptate considerata o stiinta, am intalnit de multe ori acest conflict intre stiinta si spiritualitate. Multe persoane din jurul meu nu vad totusi  psihologia ca o stiinta, iar pentru acestia raman putin pe aceasta tema. 

Cei ce doresc sa inteleaga psihologia ca stiinta, e necesar sa cunoasca cele trei criterii pentru care o disciplina poate fi considerata stiinta – are obiect de studiu, are teoriile empirice si are instrumentele necesare studiului. Cunoscutul fizician A. Einstein, ascultând relatările lui J. Piaget (psiholog cunoscut pentru elaborarea Stadiilor Piagetiene ale dezvoltarii cognitive la copii) asupra experienţelor sale efectuate la copii, remarca: “Ce complicate sunt lucrurile? E mult mai grea psihologia decât fizica!”. Într-adevăr, deşi faptele psihice ţin de experienţa cotidiană a fiecăruia astfel încât par destul de simple, în realitate, studiul lor cu mijloace precise, ca şi încercarea de a le explica si a le modifica, au constituit adesea o problemă complexă şi dificilă. 

Revenind, de multe ori oamenii de stiinta – indiferent ce ar studia chimia, fizica, neurofiziologia, comportamentul uman, gandurile sau emotiile – ajung in timp sa ignore partea spirituala. Uneori, pentru ca oamenii de stiinta ajung sa cunoasca atat de bine cum este cladit sau cum functioneaza omul sau natura, incet incet ii limiteaza “puterea” divinului pana la inexistenta. Sau sunt atat de focusati pe dovezi… incat daca nu exista instrumentele necesare pentru a studia divinul …acesta nu ar exista. 

Totusi spiritualitatea este o componenta extrem de importanta din intregul unui om, si chiar lipsa acesteia este importanta. A ignora sau a ridiculiza acesta componenta din sistemul de valori a unei persoane, este o greseala pe care multi terapeuti o fac.

Stiinta este o metoda de abordare a fenomenelor ce ne inconjoara. Desi multe discipline, de la antropologie la psihologia evolutionista si genetica au inceput sa studieze substraturile genetice sau biologice ale experientei religioase, dupa parere mea religia este o modalitate diferita de abordare ale acelorasi probleme/dificultati. Ce este “iadul” daca nu frica, furie, ura, depresie, lipsa dorintei de a trai, neputinta (autoeficacitate scazuta), neincredere…lipsa sperantei. Ca si psihoterapeut in abordatea cognitiv-comportamentala (CBT) lucrez - pe baza unor instrumente validate stiintific, cu tehnici care au suport stiintific - tot asupra acestor dificultati: furie, depresie, anxietate (frica)...care impiedica oamenii sa atinga sau sa pastreze pacea si armonia interioara si exterioara. In acelasi timp ii dau Cezarului ce este a Cezarului, spiritualitatea avand un loc extrem de important in drumul pe care fiecare om trebuie sa-l parcurga pe acest pamant, in drumul spre autocunoastere, spre dezvoltare personala, spre gasirea identitatii proprii, a scopului si a sensului in viata. 

Nu este deloc eficient si nici nu ne ajuta la nimic sa vedem lucrurile in termeni de alb-negru, pentru ca sunt de parere ca exista o mie de nuante de gri intre stiinta si spiritualitate, iar cele doua nu trebuie neaparat sa fie in conflict. Pot fi o persoana care practica o anumita stiinta si o persoana spirituala in acelasi timp. 

“O societate modernă are doi piloni principali, ştiinţa şi religia, care, dacă sunt înţelese într-un mod raţional şi luminat, şi nu fundamentalist şi dogmatic, rareori intră în coliziune. În timp ce ştiinţa contribuie la progres şi la creşterea calităţii vieţii, religia joacă un rol important pentru dezvoltarea morală, toate acestea fiind elemente esenţiale ale unei societăţi armonioase”(Daniel David).

Cu bine,
Loredana